Grecia a avertizat că va rămâne în curând fără bani, Banca Franței că econonomia, a doua ca mărime din Europa, va intra în recesiune până la sfârșitul anului, iar Germania că începe să resimtă impactul crizei datoriilor. Toate acestea sunt doar cele mai recente semnale de alarmă care ar trebui să avertizeze politicienii Uniunii Europene și zonei euro că trebuie acționat urgent. Ei ar putea acționa chiar săptămâna aceasta, în privința unor probleme precum ajutarea Greciei, epicentrul crizei, și bugetul Uniunii pentru anul viitor.
Parlamentarii europeni, miniștri și oficiali ai UE au încercat să discute vineri despre bugetul UE pe 2013, dar negocierile au eșuat fără ca măcar acestea să atingă problema bugetului. Politicienii s-au împotmolit în găsirea unei modalități de a onora note de plată de cel puțin nouă miliarde de euro rămase de anul acesta privind proiecte simbolice precum programul de schimb de studenți Erasmus și Fondul Social European, instrumentul principal prin care UE finanțează obiectivele strategice ale politicii de ocupare a forței de muncă. Politicienii au amânat discuțiile pentru marți, scrie Financial Times.
Pentru a rezolva problema deficitului bugetar pentru anul acesta, Janusz Lewandowsky, comisarul UE pentru buget, a cerut suplimentarea bugetului cu 8,9 miliarde euro. Marea Britanie și alte state comunitare au considerat că amendamentul reprezintă o creștere de 9,5% a bugetului de anul acesta, ceva neacceptabil în contextul austerității aplicate acasă.
Lewandowsky a învinovățit chiar statele membre că au autorizat cheltuielile UE fără a furniza Bruxellesului resursele necesare acoperirii notelor de plată.
Problema este rezultatul politicii UE de a stabili un buget pe șapte ani, ceea ce duce la acumularea notelor de plată până spre sfârșitul ciclului bugetar.
Impasul este de rău augur pentru discuțiile de pe 22 noiembrie, când șefii de state și de guverne vor încerca să ajungă la un acord privind bugetul UE pe termen lung, pentru perioada 2014-2020.
Unii diplomați și analiști se așteaptă și aici la un eșec, deoarece cererea Comisiei Europene și a unora dintre economiile mai slabe de a se majora cheltuielile se lovește de austeritatea promovată de state precum Marea Britanie, Olanda și Suedia.
Legat de o altă problemă arzătoare a Uniunii, Grecia, reprezentanții FMI, ai BCE și miniștrii de finanțe din zona euro urmează să discute astăzi despre progresul făcut de acest stat cu implementarea reformelor cerute de creditorii internaționali, progres de care depinde acordarea unei stranșe de 31 miliarde euro din cel de-al doilea pachet de bailout.
Amânate de săptămâna trecută, discuțiile vor lua în considerare faptul că parlamentul grec a adoptat recent noi măsuri de austeritate.
Un oficial din zona euro a sugerat că nici astăzi nu va fi luată o hotărâre decisivă, dar Grecia nu va fi lăsată să intre în incapacitate de plată pe datorii de cinci miliarde euro care ar trebui onorate săptămâna aceasta, notează The Guardian.
Grecia a ajuns la fundul sacului cu banii
Însă în timp ce așteaptă ca politicienii și creditorii să ia o hotărâre, Grecia rămâne rapid fără bani. "Situația rezervelor de lichidități ale statului este la limită. Acest lucru aduce riscul asfixierii economiei", a declarat ministrul adjunct grec al finanțelor Christos Staikouras, citat de Thomson Reuters.
În Franța, banca centrală a avertizat că economia va intra în recesiune până la sfârșitul anului, cu o scăderi de 0,1% în al treilea și al patrulea trimestru. Contracția nu este mare, dar va pune probleme guvernului în a atinge țintele de reducere a datoriei stabilite pentru anul viitor și adaugă încă o nuanță sumbră peste o economie scufundată de competitivitatea redusă. Parisul speră că prin cele mai mari reduceri de cheltuieli de după cel de-Al Doilea Război Mondial va reduce deficitul bugetar de la 4,5% di PIB anul acesta la 3% din PIB anul viitor. Speranțele guvernului se bazează pe o creștere economică de 0,8%.
"Nu arată bine. Sunt inconsecvențe reale în politicile guvernului. Chiar ei crează recesiunea, iar politicile de stimulare a creșterii vor veni după aceea", a afirmat Nicolas Bouzou, analist la Asteres. Iar situația economiei franceze pare întredevăr sumbră. Doar în sectorul industriei prelucrătoare producția a scăzut cu 3,2% în septembrie, după o cădere de 2,1% în august.
În Germania, cea mai mare economie europeană și principalul motor de creștere al continentului, ministerul economiei a averizat că se așteaptăla dinamici economice semnificativ mai slabe în această iarnă în condițiile în care companiile amână investițiile din cauza crizei din zona euro.
Noua săptămână vine cu noi provocări pentru UE: aprobarea bugetului pentru anul viitor și salvarea Greciei
Știrea a fost publicată luni, 12 noiembrie 2012, 04:58 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu