Guvernanții de la Sofia susțin că bulgarii o duc mai bine decât românii. Își mint ei poporul sau trag un semnal de alarmă pentru România?

Știrea a fost publicată luni, 12 noiembrie 2012, 04:58 în categoria

Guvernanţii de la Sofia susţin că bulgarii o duc mai bine decât românii. Îşi mint ei poporul sau trag un semnal de alarmă pentru România? Bulgaria a fost și este considerată la Bruxelles ca fiind cel mai sărac stat din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, ministrul de finanțe bulgar Simeon Djankov susține că bulgarii o duc deja mai bine decât românii și în curând îi vor ajunge din urmă pe spanioli și pe greci. Dar statisticile contrazic, cel puțin deocamdată, discursurile politicienilor bulgari. Bulgaria s-ar putea mândri însă nu doar în regiune, ci chiar și în zona euro cu disciplina bugetară.

"Bulgaria a depășit deja România după venitul pe cap de locuitor și treptat ajunge din urmă celelalte state din UE. În câțiva ani vom fi pe picior de egalitate cu Grecia", a spus ministrul săptămâna trecută în parlamentul Bulgariei. Partea a doua a declarației ministrului este prea optimistă deoarece oricâte probleme economice ar avea Grecia în prezent, statisticile arată că PIB-ul per capita este de peste 20.000 de dolari în această țară, de aproape patru ori mai mare decât în Bulgaria, care ocupă ultimul loc în UE la acest capitol.

PIB-ul pe cap de locuitor al României s-a menținut constant în ultima decadă cu cel puțin 1.000 de dolari peste cel al Bulgariei. Anul trecut, indicatorul pentru România s-a situat la 8.400 dolari, față de 7.160 dolari la vecinii de la sud, potrivit datelor Băncii Mondiale. De asemenea, balanța comercială a înclinat în general în favoarea României, cu excepția anului 2010, când importurile din Bulgaria au depășit exporturile. La atragerea investițiilor străine avantajul îl are iar România, deși în 2007, când cele două țări au aderat împreună la UE, Bulgaria a beneficiat de 3 miliarde de dolari de investiții în plus.

Bulgaria punctează la disciplina fiscală

România nu stă însă bine când vine vorba de atragerea fondurilor europene, lipsa de capacitate a țării la acest capitol fiind de notorietate.

Dintr-o alocație pentru 2007-2013 de 19,7 miliarde de euro, România absorbise doar 4% la începutul anului 2012, față de Bulgaria, care dintr-o alocație de 6,9 miliarde de euro reușise să atragă 19%. Bulgaria a îndurat criza economică fără să fie nevoită să apeleze la ajutor internațional, deci nu este de mirare că datoria publică a țării, de 16,3% din PIB, este semnificativ mai mică decât cea a României, de 33,4% din PIB.

Bulgaria întrece România și la capitolul echilibru bugetar, acesta fiind chiar pe surplus la aderarea Bulgariei la UE în 2007.

România are mai mulți bogați decât Bulgaria

Bulgaria figurează cu 11 nume în topul Deloitte al celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală și de Est după cifra de afaceri de anul trecut, în timp ce România are 37 de companii în clasament. Cea mai mare companie din Bulgaria este Chimimport, un holding în al cărui portofoliu se regăsesc afaceri din domeniul financiar, producția de hidrocarburi, prelucrarea cerealelor și transportul maritim și aviatic. Grupul a înregistrat anul trecut afaceri de 3,54 miliarde de euro. Prin comparație, compania Petrom a raportat în 2011 afaceri de 5,3 miliarde de euro.

Diferența dintre cele două țări este evidentă și în topul Forbes al miliardarilor, unde Bulgaria nu este prezentă cu nicio persoană. Singurul român din top, Dinu Patriciu, are o avere estimată la 1,5 miliarde dolari.

Și cetățenii de rând par să trăiască mai bine în România decât în Bulgaria, potrivit datelor publicate de institutele de statistică din cele două state vecine. Astfel, salariul mediu pe economie a fost în septembrie anul acesta 468 euro în România, față de 392 euro în Bulgaria. Angajații din educație și sănătate, două sectoare insuficient finanțate în ambele state, câștigă în medie cu 30-40 de euro mai mult în România decât în Bulgaria.

Se vede deci că deși Bulgaria întrece România după indicatoare precum datoria publică, deficitul bugetar și rata de absorbție a fondurilor UE, la nivelul veniturilor România are o situație mai bună. Pe ministrul Djankov, care anul trecut și-a anunțat ambiția de a depăși România în doi ani, îl așteaptă o nouă dezamăgire. Estimările FMI arată că PIB-ul per capita al României va rămâne cu cel puțin 1.000 de dolari mai mare decât cel al Bulgariei în următorii ani.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Radu Bostan

0 comments :

Trimiteți un comentariu