Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că mâine, 29 noiembrie, va avea loc recepția pentru finalizarea lucrărilor la autostrăzile Cernavodă-Medgidia, respectiv Medgidia-Constanța, tronsoane pe care au lucrat italienii de la Astaldi și nemții de la Max Boegl.După ce în vară traficul pe Cernavodă-Medgidia a fost deschis la o bandă pe sens, începând de mâine circulația ar urma să fie deschisă și pe a doua bandă pe fiecare sens de mers. Pe de altă parte, pe Medgidia-Constanța se circulă deja la două benzi pe sens.
CNADNR a plătit pentru construcția autostrăzii Cernavodă-Constanța aproape 1,5 miliarde de lei (circa 350 de milioane de euro la un curs de 4,3 lei/euro).
Tronsonul Cernavodă-Medgidia are o istorie destul de controversată: inițial trebuia construit de francezii de la Colas, însă CNADNR a reziliat în primăvara anului trecut acest contract din cauza pretențiilor financiare ridicate de constructor. În toamnă, contractul a fost relicitat și atribuit consorțiului Astaldi-Max Boegl, care au continuat lucrările și au reușit să termine autostrada înainte cu mai bine de o lună față de termenul contractual, 4 ianuarie 2013.
Construcția autostrăzii Soarelui, între București și Constanța, a început înainte de Revoluție. Primul tronson, Fetești-Cernavodă, a fost finalizat în 1987, al doilea - București-Fundulea-Drajna, în 2004, iar Drajna-Fetești în 2007. Autostrada între București și Constanța are puțin peste 200 de kilometri.
0 comments :
Trimiteți un comentariu