Președintele Franței François Hollande amână până la sfârșitul mandatului explicațiile pentru starea economiei franceze

Știrea a fost publicată joi, 15 noiembrie 2012, 04:41 în categoria

Preşedintele Franţei François Hollande amână până la sfârşitul mandatului explicaţiile pentru starea economiei franceze Președintele Franței socialistul François Hollande a respins nevoia unor măsuri "șoc" în economie și amână până la sfârșitul mandatului explicațiile pentru situația negativă cu care se confruntă în prezent economia franceză și mai ales piața forței de muncă.

Declarațiile lui Hollande vin într-un moment în care rata șomajului este la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, iar de cel puțin trei trimestre Franța nu a înregistrat creștere economică, scrie Bloomberg.

Afirmațiile au fost susținute de Hollande în cadrul primei conferințe de presă de la instalarea sa la președinția țării, acum șase luni. Acesta a susținut că el și colegii lui fac tot posibilul pentru a îmbunătăți situația actuală a eco­nomiei franceze.

"Situația este gravă", a afirmat Hollande, adăugând că alegerile prezidențiale au adus o schimbare a puterii și nu a realității. De asemenea, el a menționat că principalele obiective din mandatul său de cinci ani sunt reducerea ratei șomajului și stimularea creșterii economice.

"Problema care contează în opinia mea este starea economiei franceze peste cinci ani. Vreau să fiu judecat în privința șomajului și a creșterii eco­nomice atunci când va veni timpul", a afirmat Hollande.

La șase luni după ce a preluat puterea, Hollande încearcă să obțină din nou sprijinul celor care l-au votat și în același timp, încearcă să convingă întreaga lume, de la Berlin la Washington, că va restructura a doua cea mai mare economie din Europa în condițiile actuale ale crizei datoriilor suverane din regiune.

În același timp, aliații cancelarului german Angela Merkel și-au exprimat îngrijorarea că Hollande nu ia măsuri rapide pentru a stimula competi­tivitatea Franței, iar FMI i-a solicitat preșe­dintelui francez să relanseze economia, susținând că reglementările rigide de pe piața muncii și costurile mari afectează stabilitatea economică.

Hollande a pus în practică promisiunile electorale

Hollande a redus vârsta de pensionare pentru anumite categorii de angajați, a impus o taxă de 75% pe veniturile mai mari de un milion de euro și a crescut salariul minim, înde­plinindu-și astfel o parte din promi­siunile electorale.

De asemenea, el a făcut presiuni asupra lui Merkel pentru ca aceasta să renunțe la austeritate în lupta cu criza datoriilor suverane din Europa.

"Mi s-a spus că avem nevoie de un șoc, dar economiile nu au nevoie de șocuri. Este nevoie de transparență și stabilitate, nu de improvizație", a spus Hollande.

În plus, el a menționat că inten­ționează să reducă cheltuielile publice cu 12 miliarde de euro în primul an de mandat, și în total cu 60 miliarde euro până în 2017.

Încă un personaj din lumea culturală din Franța se mută în Belgia pentru a evita plata impozitelor majorate

La doar două luni după ce Franța a fost șocată de anunțul că Bernard Arnault, cel mai bogat francez și șeful grupului Louis Vuitton Moët Hennessy (LVMH), a cerut cetățenie belgiană, o altă persoană remarcabilă din lumea culturală franceză, actorul Gerard Depardieu (

foto

), trece granița în căutarea unor impozite mai mici, scrie CNBC. Recent, actorul francez a cumpărat o casă în regiunea francofonă din sudul Belgiei, potrivit publicației belgiene Le Soir. Noua sa locuință se află în orașul Nechin, situat la doar doi kilometri de granița cu Franța, unde cetățenii francezi cu notorietate reprezintă 27% din totalul populației locale.

Mutându-se în Belgia, Depardieu ar evita să plătească impozitele majorate recent de guvernul socialist din Franța.

Cu toate că și sistemul de impozitare din Belgia este tot unul progresiv ca și în Franța, limita superioară este de doar 50% pentru veniturile mai mari de 35.000 euro. În schimb, în Franța administrația președintelui Francois Hollande a impus o taxă de 75% pe veniturile mai mari de un milion de euro. În 2010, actorul francez a câștigat aproximativ două milioane de euro, iar pentru 2008 veniturile sale sunt estimate la 3,5 milioane de euro, potrivit portalului paiecheck.com. În campania prezidențială de anul acesta, Depardieu a fost un susținător activ al fostului președinte francez Nicolas Sarkozy.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

0 comments :

Trimiteți un comentariu