Cine este noul ministru al transporturilor, care va avea pe mână un buget de 3 mld. euro

Știrea a fost publicată miercuri, 19 decembrie 2012, 16:55 în categoria

Cine este noul ministru al transporturilor, care va avea pe mână un buget de 3 mld. euro Relu Fenechiu, 47 de ani, noul ministrul al transporturilor în guvernul Ponta II, este unul dintre membrii marcanți ai aripii PNL Moldova, alături de nume precum Cristian Adomniței.

Numirea sa în cadrul Ministerului Transporturilor nu este o surpriză, mai ales că Fenechiu declara în urmă cu o săptămână că vizează un post de ministru în cadrul noului guvern.

Fenechiu a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice Gh. Asachi din Iași șI are o diplomă de cursuri postuniversitare de la Colegiul Național de Apărare din București. Totodată, are diplomă de master în economie și managementul mediului de la Universitatea Ecologică București și diplomă de doctor în management de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, potrivit informațiilor care apar pe site-ul personal. Este membru al Organizației Municipale a PNL Iași din 1996. Ocupă din 2010 funcția de președinte al Comisiei de specialitate pentru infrastructură și transporturi a PNL.

Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de DNA în această vară, alături de trei foști directori ai Sucursalei de Întreținere și Servicii Energetice Electrice

Moldova

, fiind acuzați de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată. Procurorii susțineau că firmele lui Relu Fenechiu (SC La Rocca SRL, Fene Grup SA) ar fi cumparat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de trasformatoare, pe care le-ar fi revandut societatii Electrica Moldova la suprapreț.

Noul ministru al transporturilor deține, alături de soția sa, Mariana Fenechiu, 6 terenuri cu o suprafață totală de aproape 19.400 de metri pătrați în județele Iași, Bacău și Alba, precum și șase clădiri cu o suprafață de 925 de metri pătrați în aceleași județe, potrivit celei mai recente declarații de avere, din octombrie anul acesta. Fenechiu mai are trei mașini, precum și bijuterii și obiecte de artă cu o valoare de 80.000 de euro. Are două conturi bancare cu o valoare la zi de peste 42.000 de lei și acțiuni în cadrul firmelor Fene Grup și La Rocca, cu o valoare cumulată de 338.000 de lei, precum și un credit de aproape 44.000 de euro scadent în 2026. A obținut în 2010 o indemnizație de deputat de 55.488 de lei și are de încasat dividende de aproape 196.000 de lei de la firma Tehnorom.

Ministerul Transporturilor este unul dintre cele mai bogate ministere, cu bugete anuale de 2-3 miliarde de euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu

0 comments :

Trimiteți un comentariu