miercuri, 26 decembrie 2012

Cum să “supraviețuiești” unei călătorii cu șeful?

Cum să “supravieţuieşti” unei călătorii cu şeful? Un zbor lung cu avionul, o călătorie cu trenul sau cu mașina în compania șefului pot fi deopotrivă o oportunitate sau un adevărat “teren minat” pentru angajați, scrie Financial Times. Cum te asiguri că la sfârșitul unei astfel de călătorii vei avea numai de câstigat? Specialiștii în psihologie susțin că există totuși câțiva pași de urmat pentru cei care vor să evite momentele tensionate, dar și situațiile stânjenitoare.

Deși serviciul este adesea unul dintre cele mai “sigure” puncte de pornire ale unui discuții cu șeful, angajații nu ar trebui să presupună că el nu are și alte pasiuni și că discuțiile despre ceea ce se întâmplă la birou trezesc automat interesul acestuia pentru interlocutorul său. Astfel, dacă un angajat nu este sigur că ar putea “bifa” și un alt subiect “atractiv” pentru șeful lui, cel mai bine ar fi ca el să includă în bagaj o carte (una care să poată fi citită, nu care să impresioneze) sau câteva documente de la serviciu care ar putea să îl țină ocupat în momentele de “tăcere” sau cele în care se simte prea puțin “inspirat”.

Ce trebuie evitat?

Nu consuma prea mult alcool (chiar dacă poate destinde atmosfera și ajută la eliminarea barierelor din mediul corporatist, în cantități mici însă) și stai departe de subiecte ce țin de religie sau politică, spune psihologul Hazel Carter-Showell pentru Financial Times.  De asemenea, ea mai precizează că angajații ar trebui să evite să aducă vorba despre problemele care există la serviciu și să înlocuiască cuvântul “dar” cu “și” atunci când nu sunt de acord cu părerea șefului.

“Trebuie să îi recunoști dreptul de a avea o opinie, chiar dacă îți exprimi dezacordul, însă într-un mod mai puțin adversativ”, adaugă Carter-Showell.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu