XAPT, un furnizor ungar de soluții Microsoft cu același proprietar ca Romsys, intră pe piața din România

Știrea a fost publicată marți, 18 decembrie 2012, 23:23 în categoria

XAPT, un furnizor ungar de soluţii Microsoft cu acelaşi proprietar ca Romsys, intră pe piaţa din România Compania ungară XAPT, cel mai mare partener specializat în distribuția și implementarea soluțiilor Microsoft Dynamics ERP din regiune, care are același proprietar ca și integratorul local de soluții IT&C; Romsys - grupul austriac New Frontier Group, a deschis un birou în București.

"Deschiderea unui birou propriu în București prin care să răspundem cerințelor în creștere de pe piața din România era un pas firesc în dezvoltarea companiei XAPT. Ne așteptăm la o piață în creștere în toată regiunea Europei Centrale și de Est în perioada următoare, drept pentru care XAPT trebuia să își întărească prezența locală pentru a beneficia de oportunitățile din piață", a declarat Daniel Prisăcariu, Business Development Director al XAPT Business Solutions. "Noul birou XAPT va sprijini îndeaproape activitatea de business a clienților existenți și își propune să pună la dispoziția altor companii expertiza dobândită atât în România cât și în proiectele din regiune", a adugat acesta.

Compania XAPT a primit distincția de Microsoft Dynamics ERP Partner of the Year 2011 la nivel global pentru furnizarea de soluții și servicii.

"Avem convingerea că acest lucru va contribui la dezvoltarea pieței locale pentru soluțiile Dynamics. XAPT vine cu o bogată experiență în proiecte din întreaga lume, dar și cu expertiza în implementarea de soluții specifice anumitor industrii de care și companiile din România pot beneficia acum la scară mult mai largă", a precizat Ioana Răzvan, Microsoft Business Solutions Lead, Microsoft Dynamics.

XAPT va extinde și capabilitățile de livrare ale Romsys pe zona soluțiilor Microsoft Dynamics.

Romsys și XAPT au o vastă experiență pe piața românească, aceasta zonă fiind acoperită în ultimii ani prin operațiuni desfășurate împreună. XAPT aduce expertiza de Microsoft Dynamics adaptată la complexitatea proceselor unor companii medii și mari din sectoare precum vânzări, distribuție, logistică, producție, servicii, componente auto, activități comerciale în zona auto și utilaje grele.

Printre referințele majore ale companiei pe piața românească se numară Autonet Import, Melinda Instal, Lindab, Renania, Marso, WizzAir, BUNZL, Masterplast sau Diego.

"Încă de la intrarea în cadrul grupului New Frontier, Romsys a început procesul de consolidare a competențelor, soluțiilor și referințelor grupului. Primul pas făcut în această direcție a fost integrarea în cadrul portofoliului propriu a soluțiilor și expertizei companiilor membre. Prezența în România a XAPT va crește considerabil capabilitățile de livrare pe plan local a ambelor companii, pe zona soluțiilor Microsof Dynamics", a declarat Horațiu Berdilă, CEO al Romsys.

Cel mai mare client al XAPT pe piața din România este Grupul Autonet, liderul pieței de piese și servicii din domeniul auto. Autonet și-a extins recent capacitățile logistice prin deschiderea unui centru de distribuție în București și implementarea soluției integrate iSCM (inteligent Supply Chain Management), dezvoltată de XAPT. Sistemul integrat are la bază soluția Microsoft Dynamics AX (AXAPTA), completată de soluțiile XAPT pentru managementul eficient al depozitelor și centrelor de logistică și distribuție. Sistemul are peste 460 de utilizatori concurenți și peste 160 de terminale mobile cu coduri de bare, catalog de produse disponibil pe web și sistem de management al comenzilor de la clienți, fiind capabil să gestioneze volume zilnice de activitate extrem de ridicate.



0 comments :

Trimiteți un comentariu