Adrian Andrici, investitor pe bursă și membru în Consiliul Reprezentanților Acționarilor (CRA) la SIF Muntenia (SIF4), a cumpărat acțiuni în valoare de 1,9 milioane de lei la SIF Muntenia. Achizițiile au avut loc în ședința din 4 ianuarie când investitorul a cumpărat un pachet de 1,724 milioane de acțiuni la un preț de 0,811 lei/acțiune, și în ședința de azi, 7 ianuarie, când a cumpărat un pachet de 634.000 de acțiuni la un preț de 0,8247/unitate.Andrici face parte din grupul acționarilor revoluționari care alături de omul de afaceri Gheorghe Iaciu au răsturnat vechiul Consiliu susținut de administratorul SIF-ului, societatea SAI Muntenia Invest, în cadrul unei Adunări Generale a Acționarilor maraton de peste 32 de ore care a avut loc în iulie. Schimbarea din iulie nu a fost suficientă grupului de acționari revoluționari pentru că un grup de persoane fizice a contestat AGA din iulie în instanță. Tribunalul București a decis în toamna anului trecut suspendarea deciziilor AGA din iulie prin care fusese ales noul CRA iar această decizie a încurcat și mai mult lucrurile.
Administratorul SIF Muntenia, societatea Muntenia Invest, a interpretat că această decizie repune în funcție vechiul CRA care-i era favorabil, în timp ce noul CRA a fost nevoit să inițieze noi procese și nu și-a mai putut continua demersul de revocare a administratorului.
Lupta de uzură dintre cele două părți se va tranșa cel mai probabil după ce instanțele de judecată vor emite decizii definitive care vor arăta dacă hotărârile AGA din iulie sunt sau nu legale. În acest timp, tabara acționarilor revoluționari își consolidează pozițiile.
0 comments :
Trimiteți un comentariu