Brokerii spun că rulajele de la bursă suferă din cauza corecțiilor externe

Știrea a fost publicată vineri, 19 aprilie 2013, 04:22 în categoria

Brokerii spun că rulajele de la bursă suferă din cauza corecţiilor externe Bursa a scăzut ieri cu 0,7%, majoritatea titlurilor de la BVB fiind tranzacționate la prețuri în scădere ușoară încă de la deschidere pe rulaje scăzute care au cumulat 2,8 milioane de euro.

„În ansamblu piața locală nu a scăzut foarte mult com­parativ cu piețele externe, dacă ne uităm la acțiunile com­paniilor mari. Volumele sunt mici momentan pentru că pe piețele globale sunt corecții destul de mari, iar investitorii nu direcționează capital în piețele mai puțin lichide, cum este România“, a afirmat un broker.

Acțiunile SIF Moldova (SIF2) au coborât cu 17,87%, respectiv cu 25,2 bani, corectându-se în ziua ex-dividend, din care cumpărătorii acestor titluri nu mai au dreptul să încaseze dividende pentru anul trecut. Valoarea cu care acțiunile au coborât este apropiată de dividendul brut pe care SIF Moldova îl va distribui din profitul înregistrat anul trecut, de 24 bani/titlu. Aceste acțiuni au consemnat al patrulea rulaj din piață, de 734.000 lei.

SIF Moldova va acorda dividende în valoare cumulată de 124,6 milioane lei din profitul de anul trecut, suma reprezentând 91% din câștigul obținut, de 137 milioane lei.

Corecția acțiunilor SIF Moldova a influențat vizibil indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), astfel că indicele a coborât cu 2,92%. Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a scă­zut cu 0,86%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,43% sub nivelul de miercuri.

Titlurile Transgaz (TGN) au coborât cu 0,53%, la 189 lei, după ce miercuri au coborât cu 3,55%, ca urmare a publicării prețurilor la care statul a vândut un pachet reprezentând 15% din titlurile companiei. Cotația de joi este cu 11,14% și, respectiv, cu 8,85% peste prețurile la care micii investitori de retail au cumpărat acțiuni Transgaz în oferta secundară, de 170,05 lei și, respectiv, de 173,63 lei.  Acțiunile cumpărate în ofertă vor putea fi tranzacționate începând cu data de 26 aprilie, la o zi după decontarea tranzacției.

„Probabil că imediat după efectuarea tranzacției vom vedea o corecție, tocmai pentru că unii investitori vor încerca să fructifice imediat profitul pe care îl pot obține din diferența între prețul la care au cumpărat în ofertă și cel care este la bursă. Pe termen scurt, performanța acțiunii va depinde de ce se întâmplă pe piețele externe, pentru că o creștere a aver­siunii la risc este posibil să ducă piața în jos. Altfel, randamentul dividendului (care probabil va fi aprobat) este destul de atractiv și, în mod normal, ar trebui să susțină prețul acțiunii“, a mai spus brokerul.

Investitorii de la BVB au tranzacționat miercuri acțiuni de 12 milioane lei (2,7 milioane euro), valoare cu 19% decât rulajul de miercuri, de 14,8 milioane lei (3,4 milioane euro).

Acțiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piață, cu transferuri de 6,2 milioane lei, și au asigurat 52% din rulajul bursei. Prețul a scăzut cu 0,83%, la 0,66 lei.

La închiderea pieței principale de la București, bursele vest-europene erau în creștere cu până la 0,5%, în timp ce piețele din Europa Centrală și de Est evoluau incert.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Stefan Musgociu

0 comments :

Trimiteți un comentariu