Apple testează iPhone 6.1 și sistemul de operare iOS 7 - presă

Știrea a fost publicată miercuri, 2 ianuarie 2013, 21:46 în categoria

Apple testează iPhone 6.1 şi sistemul de operare iOS 7 - presă Apple a început testele pentru un nou iPhone și pentru următoarea versiune a sistemului de operare, iOS 7, potrivit portalului The Next Web, citat de cotidianul New York Times.

Dezvoltatorii de aplicații au găsit în bazele de date privind utilizarea aplicațiilor referiri la un cod de identificare pentru un nou iPhone, iPhone 6.1, care rulează sistem de operare iOS 7, potrivit portalului.

iPhone 5 are codurile de identificare iPhone 5.1 și iPhone 5.2 și rulează sistemul de operare iOS 6, ultimul lansat de Apple.

Informațiile înregistrate privind noile coduri de identificare provin de la o adresă de internet din campusul Apple din Cupertino, California, sugerând că inginerii companiei testează compatibilitatea noului iPhone cu aplicațiile cu un număr mare de utilizatori.

"Chiar dacă datele de identificare ale sistemului de operare și dispozitivului pot fi falsificate, adresa IP care conduce la campusul din Cupertino al Apple ne face să credem că nu este un astfel de caz", scrie The Next Web.

Apple a lansat iPhone 5 în luna septembrie, iar potrivit informațiilor apărute în presă noul iPhone ar urma să intre pe piață la mijlocul acestui an.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mediafax

0 comments :

Trimiteți un comentariu