
Potrivit specialiștilor britanici, Elveția este țara care poate asigura cel mai bine premisele unui viitor strălucit, fiind urmată de Australia, Norvegia și Suedia, scrie Le Figaro.
Din primele zece țări, majoritatea europene, doar Olanda face parte din zona euro. Mult în spate pe locul cu numărul 26 se poziționează Franța, la o distanță nesemnificativă de țări precum Grecia, Portugalia și Spania, ale căror economii au fost grav afectate de criza datoriilor suverane. Spre comparație Germania și SUA își dispută a 16-a poziție, în timp ce la finalul clasamentului se situează Rusia, Ucraina, Bangladeș și Nigeria, statul african ocupând ultima poziție în top.
Pentru realizarea studiului, EIU a luat în calcul o serie de factori de influență precum situația demografică și cea economică a țărilor analizate, încrederea în instituțiile publice și politiciile interne.
În urmă cu 25 de ani, societatea britanică a realizat un studiu similar, rezultatele obținute fiind cu mult diferite de cele din prezent. Astfel, în 1988 primele trei locuri erau ocupate de SUA, Franța și Germania, un trio retrogradat în ceea de-a doua parte a topului din acest an.
0 comments :
Trimiteți un comentariu