Britanicii de la Endava recrutează 35 de studenți la Cluj

Știrea a fost publicată joi, 31 ianuarie 2013, 13:58 în categoria

Britanicii de la Endava recrutează 35 de studenţi la Cluj Compania Endava România, parte a grupului britanic Endava, specializată în furnizarea de servicii IT de business pentru aplicații financiare, telecomunicații, media și tehnologia IT va organiza marți, 5 februarie, evenimentul Open Day for Students, dedicat studenților și absolvenților specializărilor IT, care sunt interesați să facă practică sau să găsească un loc de munca în domeniul dezvoltării sau testarii software.

Evenimentul va avea loc la sediul companiei Endava din Cluj-Napoca, iar organizatorii estimează că vor participa circa 150 de studenți. Totodată, cu ocazia acestui eveniment, studenții se pot familiariza cu mediul de lucru din companie și pot afla despre programele de internship și cele de graduates derulate de Endava pe plan local.

‘’Studenții din ultimii ani de facultate caută să se informeze cu privire la tehnologia pe care urmează să se specializeze și care le va influența cariera, astfel că evenimentele de tip Open Day împreună cu programele de intership și cele de graduate organizate de Endava le oferă posibilitatea să identifice tehnologia și mediul de lucru care li se potrivește cel mai bine”, a declarat Diana Bocăneală, group training manager Endava și coordonatoarea echipei de talent management din Cluj-Napoca.

În acest an, Endava desfășoară la Cluj-Napoca un program de internship și unul de graduates, în total fiind disponibile 35 de locuri de muncă pentru studenți și absolvenți. Participanții la evenimentul Open Day for Students vor putea depune CV-uri pentru înscrierea în cadrul celor două programe.

Potrivit reprezentanților Endava, în data de 4 martie va începe programul de graduates, destinat absolvenților, unde sunt disponibile 15 locuri. Programul se derulează pe o perioadă de 18 luni, iar în primele două luni, absolvenții beneficiază de training-uri: sesiuni pentru familiarizarea cu procesele interne și cultura companiei, training tehnic specializat (.NET, Java și testing), respectiv training pe soft skills (comunicare, customer care, etc). De la începutul programului, absolvenții au contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.

Programul de internship este destinat studenților și va începe pe 1 iulie, având disponibile 20 de locuri de muncă. În cadrul acestui program, studenții au ocazia să se familiarizeze cu mediul de lucru dintr-o companie IT și pot participa la diferite training-uri. În timpul programului, studenții au contracte de muncă pe perioadă determinată de două luni.

Conform unor informații transmise anterior de companie, Endava intenționează să ajungă în următorii trei ani la 1.000 de angajați pe piața locală, de la peste 660 de oameni în prezent. Cu aproximativ 1.000 de angajați în prezent la nivel de grup, Endava a înregistrat în anul fiscal 2011-2012 o cifră de afaceri totală de 37 milioane de euro. Cea mai mare pondere în business-ului grupului, de 58%, este realizată cu clienți din sectorul serviciilor financiare, în timp ce companiile din sectorul serviciilor profesionale aduc 19% din venituri.

Printre clienții Endava se numără companii precum: IMG, Cadbury, R&A; (opengolf.com), AMS, Banca Transilvania sau Aviva. Pe piața locală compania are birouri în Cluj-Napoca, Iași și București. Endava România a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 9,2 mil. euro, în creștere cu circa 60% față de anul anterior. Endava are 8 sedii, în Marea Britanie (Londra și Wallingford), în Statele Unite (New York), în România (Cluj-Napoca, Iași și București), iar în Republica Moldova, la Chișinău.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Laurentiu Cotu

0 comments :

Trimiteți un comentariu