Vânzările de autoturisme noi s-ar putea situa în acest an la un nivel cuprins între 60.000 și 70.000 de unități, în funcție de impactul noului timbru de mediu, sunt de părere principalii jucători din piață.Pe de-o parte oficialii Dacia au declarat că în forma actuală ar duce la un declin cu până la 50% al segmentului persoanelor fizice față de anul trecut, ceea ce ar reprezenta un volum de până la 10.000 de mașini, în timp ce șeful Porsche nu vede un impact negativ asupra pieței și menține estimarea de 70.000 de autoturisme noi vândute în acest an. Pe de altă parte, timbrul de mediu ar duce și la o micșorare cu aproape 15% a importurilor de autoturisme la mâna a doua.
„Pentru acest an estimăm un nivel al importurilor de aproximativ 150.000 de mașini la mâna a doua față de 175.000 în 2012 și o piață a autoturismelor noi tot la un nivel de aproximativ 70.000 de unități. Piața trebuie să crească odată cu puterea de cumpărare a clienților. Se poate reveni în timp la paritatea de o mașină nouă la una second-hand importată, așa cum a fost cazul în 2011”, a subliniat Brent Valmar, vicepreședintele APIA și director general al Porsche România. În ceea ce privește luna ianuarie a acestui an, piața a fost afectată direct de discuțiile cu privire la timbrul de mediu, vânzările așteptate fiind sub nivelul de 3.400 de autoturisme înregistrat în perioada similară a anului trecut.
0 comments :
Trimiteți un comentariu