Leul a câștigat peste un ban în fața monedei europene în prima zi bancară din acest an, banca centrală afișând ieri un curs de schimb oficial de 4,4153 lei/euro, adică minimul ultimelor opt luni. Cursul nu mai atinsese un nivel atât de scăzut de la începutul lunii mai 2012.
Aprecierea monedei naționale se datorează cererii ridicate de lei din partea jucătorilor străini al căror apetit pentru titlurile de stat locale a revenit în ultimele săptămâni. Pe piețele internaționale leul a atins un maxim de 4,4 unități/euro miercuri pentru ca ulterior cotațiile să revină spre 4,415 lei/euro.
"Credem că potențiala cerere comercială de valută va împiedica orice apreciere semnificativă a leului, așa cum s-a întâmplat și la sfârșitul lui 2012. Iar cu optimismul recent din piețele internaționale ușor mai atenuat, vedem moneda locală rămânând mai depreciată de 4,4 unități/euro pentru moment, cu șanse reduse pentru mișcări largi", potrivit unui raport al analiștilor ING.
Leul s-a apreciat cu peste 2,5% în fața monedei europene în ultima lună pe fondul sentimentului pozitiv al investitorilor străini generat de stabilizarea situației de pe scena politică. Aceștia au cumpărat lei pentru a-i plasa în titluri de stat, situație reflectată de cererea ridicată pentru obligațiunile și titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor la sfârșitul anului trecut.
Din trimestrul al doilea al acestui an România va fi inclusă de grupul britanic Barclays în indicele de referință care monitorizează obligațiunile suverane emise pe piețele emergente în monedă locală, așteptările fiind ca în urma acestui demers interesul investitorilor străini să crească. Ministerul Finanțelor poartă discuții și cu JP Morgan privind includerea titlurilor românești într-un indice al gigantului american.
Creșterea apetitului pentru titluri de stat va conduce inclusiv la creșterea cererii de lei și la aprecierea monedei naționale în fața euro. Totuși, analiștii se așteaptă ca leul să nu se aprecieze prea mult, existând posibilitatea ca BNR să intervină pe piață pentru a evita o volatilitate prea mare a cursului în viitor în eventualitatea în care sentimentul investitorilor străini s-ar deteriora și aceștia ar decide să renunțe la plasamentele în lei pe care le dețin.
Impactul negativ asupra leului al deteriorării sentimentului investitorilor străini a fost observat în vara anului trecut, când cursul a urcat la un maxim de 4,65 lei/euro după ce străinii au decis să renunțe la titlurile de stat denominate în lei, ceea ce a condus la o cerere ridicată de euro pe piața valutară.
Leul a ajuns la maximul ultimelor opt luni
Știrea a fost publicată vineri, 4 ianuarie 2013, 08:27 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu