Mihai Tănăsescu: În scurt timp, România poate ajunge la o creștere economică de 3-4%

Știrea a fost publicată vineri, 18 ianuarie 2013, 02:08 în categoria

Mihai Tănăsescu: În scurt timp, România poate ajunge la o creştere economică de 3-4% România ar putea ajunge la o creștere economică de 3-4%, dar pentru creștere economică e nevoie de stabilirea a trei obiective principale: atragerea de fonduri europene, prioritizarea cheltuielilor și un focus al investitorilor asupra celor care au eforturi multiple în economie, a declarat Mihai Tănăsescu, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, în cadrul Reuniunii Anuale a Camerei de Comerț Româno-Germane.

„Politicle prociclice de dinainte de 2008 au dus la o cădere a fluxurilor de capital ulterior. Măsurile luate au fost bune. Suntem printre puținele țări din Europa care în trei din ultimii patru ani am avut creștere. În scurt timp putem ajunge la o creștere de 3-4%. Dar pentru asta avem nevoie de fonduri europene”, a spus Tănăsescu.

Alte direcții în care e nevoie de dezvoltare, potrivit oficialului BEI, ar fi o prioritizare a cheltuielilor publice, parteneriate public-private, cercetare dezvoltare, inovații și reforme structurale în agricultură, învățământ, sănătate.

„Este timpul să fim mai predictibili. Un alt tip de training al oamenilor cu care lucrăm. Mai multă încredere în mediul de afaceri și societatea civilă”, a mai spus Tănăsescu.

Măsurile luate de România până în prezent au venit, potrivit lui Tănăsescu, pe un fundal de criză, începând cu criza datoriilor din Europa din 2007 și continuând cu prăbușirea gigantului american Lehman Brothers în 2008. De atunci și până acum, Europa a luat măsuri bune, cum ar fi crearea Fondului de Stabilitate Europeană lansarea ideii de uniune bancară și fiscală precum și intervențiile Băncii Centrale Europene, însă Europa nu a avut o politică economică unică, de tip single market.

„Țările din Vest au uitat că și atunci când o duci bine trebuie să faci reforme structurale, să fii cumpătat. Și lipsa aplicărilor criteriilor de la Maastricht a contat. În plus, costul forȚei de muncă diferit de la țară la țară, între Nord și Sud, a dus la lipsa de competitivitate în Sud”, a spus Tănăsescu.

Măsurile luate de Europa nu sunt de ajuns, potrivit vicepreședintelui BEI, deoarece criza a creat „o falie fantastică” între nordul și sudul Europei, o situație în care nordul transferă bani sudului în loc să fie implementate reforme structurale în sud, cu țelul de a recrea o Europa Unită printr-un nou contract social și o politică fiscală coordonată, care să ducă la disciplină.



0 comments :

Trimiteți un comentariu