O asociație franceză de protecție a consumatorului a considerat abuzive anumite clauze – în special cele scrise cu litere mai mici - din contractele de abonament propuse de zece operatori de telefonie mobilă, printre care Orange, SFR și Virgin Mobile, și a decis să atace companiile în justiție, scrie Le Figaro.Operatorii criticați sunt Orange, SFR, Bouygues, Free, Virgin Mobile, La Poste Mobile, Coriolis, Numéricâble, Prixtel și Sim Plus. Asociația, CLCV, consideră abuzive condițiile generale ale contractelor scrise cu litere cu font mai mic – „acele mici rânduri concentrate și tehnice”. Asociația a reacționat și la reclamațiile depuse de clienții care nu și-au înțeles abonamentele sau contractele.
Printre clauzele dubioase figurează:
· În cazul în care telefonul este pierdut sau furat, abonatul va plăti în continuare chiar dacă și-a suspendat numărul;
· Clientul trebuie să plătească un avans dacă își depășește minutele alocate, altfel riscă întreruperea contului;
· Operatorii de telefonie fac tot posibilul pentru a-și limita responsabilitatea în caz de lipsă a serviciului sau când acesta este slab;
· Anumite oferte “nelimitate” se supun în realitate unor condiții neclare sau care variază de la contract la contract.
Juriștii asociației au atras atenția că anumite contracte conțin un limbaj atât de rigid încât “clientul nu știe ce poate și ce nu poate face”. Spre exemplu, CLCV a constatat că apar tot mai mulți termeni abstracți și fără semnificație concretă pentru contract. În aceste condiții, juriștii sfătuiesc clienții să utilizeze “rezonabil” telefonul.
0 comments :
Trimiteți un comentariu