Un bărbat care a câștigat un milion de dolari la loterie în SUA a murit otrăvit cu cianură

Știrea a fost publicată marți, 8 ianuarie 2013, 11:46 în categoria

Un bărbat care a câştigat un milion de dolari la loterie în SUA a murit otrăvit cu cianură Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost otrăvit cu cianură la câteva săptămâni după ce a câștigat potul cel mare de un milion de dolari cu un bilet răzuibil, a anunțat luni poliția din Chicago, citată de AFP.

Urooj Khan a primit la 26 iunie premiul însoțit de un cec uriaș simbolic, în prezența soției sale, a fiicei și a mai multor prieteni. El intenționa să folosească banii pentru a-și plăti facturile și pentru a investi în afacerea pe care o deținea, o spălătorie.

Dar Khan a murit după mai puțin de o lună. Decesul său a fost clasat inițial ca având cauze naturale, dar în fața îndoielilor familiei sale, medicii legiști de la spitalul Cook County Medical au acceptat să redeschidă dosarul. În cele din urmă ei au conchis că bărbatul a fost "otrăvit cu cianură".

Moartea lui Khan a fost reconsiderată, poliția anchetând în prezent o omucidere.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Iuliana Enache

0 comments :

Trimiteți un comentariu