„Cumpăr apartament în acest bloc, cu plata cash, pe loc.“ Iar chiria este mai mare decât o rată la bancă. Două lucruri care arată că încrederea este la pământ și lumea fuge de bănci

Știrea a fost publicată duminică, 3 februarie 2013, 20:27 în categoria

„Cumpăr apartament în acest bloc, cu plata cash, pe loc.“ Iar chiria este mai mare decât o rată la bancă. Două lucruri care arată că încrederea este la pământ şi lumea fuge de bănci Cum a ajuns sistemul bancar piatra de moară a economiei.

Marți, consiliul de administrație al Băncii Naționale se va întâlni pentru o nouă ședință de politică monetară, a doua din acest an. Nu știu ce vor discuta cei nouă membri ai CA din cadrul BNR, ce rapoarte privind inflația versus creștere economică, dobânzile, cursul sau starea sistemului bancar vor analiza sau ce decizii va trebui să ia. La cum a fost finalul de an din perspectiva consumului, cu o scădere neașteptată din cauza vânzărilor mai slabe decât în perioada similară a anului trecut, ce a atras imediat un sentiment prost al comercianților în privința acestui început de an, Banca Națională ar trebui aici să fie „vigilentă“, pentru că s-ar putea să nu existe suflu pentru o creștere economică, măcar și ea de 1,6%.

Poate la rubrica „diverse“, la finalul ordinii de zi, BNR ar trebui să analizeze și încrederea oamenilor și a companiilor în sistemul bancar, unde această încredere este la pământ.

Lumea fuge de sistemul bancar, îi urăște pe bancheri și nu vrea să aibă de a face cu băncile. Cine știe, poate și reciproca este valabilă.

Aproape fiecare dintre noi, cei care locuim la bloc, găsim pe ușa de la intrare anunțuri de genul „Cumpăr apartament în acest bloc. Plata cash, pe loc“. În ultimul timp, aceste anunțuri s-au înmulțit. Pe de altă parte, dacă ne uităm la datele disponibile, anul trecut s-au dat de către bănci numai 22.000 de credite ipotecare, conform calculelor ZF, dintre care numai 2.000 au fost credite în lei.

La 6.000 de sucursale bancare, ofițerii de credit au reușit să vândă numai 3,6 credite pe o sucursală într-un an. La 255 de zile lucrătoare, pare puțin.

Nu există cerere pentru credite ipotecare? Toată lumea are unde să locuiască? Nu au băncile bani?

Dacă analizăm raportul dintre prețul închirierii unui apartament versus rata care s-ar plăti la bancă pentru achiziția acelui apartament, vom vedea că chiria lunară este mai mare cu 15-25% decât rata la un credit „Prima Casă“ pe 30 de ani.

Două camere la Gara de Nord, într-un un apartament care se dă cu 44.000 de euro, chiria este cam 250 de euro pe lună, iar rata la bancă ar fi 200 de euro.

De ce preferă oamenii să stea cu chirie, să fie la mâna proprietarului care îi poate scoate din casă de la lună la lună pentru că a primit o ofertă mai bună, în loc să achiziționeze acel apartament?

În perioada de boom același apartament costa 75.000-80.000 de euro și era bătaie pe el, oamenii voiau să îl cumpere cu credit de la bancă, iar ofițerii de credite „manevrau“ hârtiile de venituri astfel încât împrumutul să fie aprobat imediat. Acum totul s-a întors „pe dos“, apartamentul are un preț la jumătate, costul unui credit s-a redus semnificativ, având în vedere că indicele de referință Euribor a scăzut de la 6% spre 0,23% și totuși oamenii nu au încredere să se angajeze la un credit. Preferă să plătească chirie.

Dacă au reușit să economisească ceva în această perioadă de criză, plus ceva împrumuturi de la părinți și rude, atunci au cumpărat apartamente cash, cu banii pe loc. Conform estimărilor noastre, tranzacțiile imobiliare cu banii cash sunt de trei - patru ori mai mari decât cele care au în spate un credit ipotecar. Iar asta este o mare problemă  pentru sistemul bancar și pentru economie.

De trei ani sistemul bancar a devenit o „piatră de moară“ pentru economie, pentru că generează numai pierdere și „distrugere“ de active, iar acest lucru se vede și în PIB. Plus banii care pleacă înapoi la băncile „mamă“, pentru că nu au unde să fie plasați. Valoarea adăugată din industrie și agricultură este redusă de sistemul bancar. Ironia vremurilor, Liviu Voinea, ministrul bugetului și fost membru în Consiliul de Administrație al Eximbank, a ajuns să se bazeze pe agricultură, la un ușor plus de creșterea economică în acest an și nu pe ceea ce produc băncile.

Banca Națională și oficialii români și-au făcut un titlu de glorie spunând că statul român nu a fost nevoit să intervină în sistemul bancar, să salveze vreo bancă, așa cum s-a întâmplat în SUA sau în țările europene.  Dacă am calcula provizioanele constituite de bănci și pierderile raportate, ar rezulta o sumă comparabilă cu o intervenție a statului, spre 7 miliarde de euro. Tot acest minus s-a contabilizat în economie, în altă parte.

Un bancher străin, prospăt venit la București, se întreba de ce sistemul bancar românesc generează atât de puține venituri, cu toate că economia nu merge atât de prost precum se prezintă.

Dacă oamenii nu mai au încredere să treacă pragul băncii ca să ia un credit pentru casă și preferă să economisească „la saltea“, apoi să se împrumute prin „vecini“ și să tranzacționeze cash, atunci sistemul financiar, oficial, are o mare problemă. Iar asta ar trebui să discute BNR. O fi sistemul bancar sănătos în datele statistice, dar nu mai este sănătos pentru economie.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristian Hostiuc

0 comments :

Trimiteți un comentariu