Euro coboară sub 4,38 lei la cursul BNR de vineri

Știrea a fost publicată vineri, 1 februarie 2013, 15:51 în categoria

Euro coboară sub 4,38 lei la cursul BNR de vineri Cursul BNR de vineri:

Euro

4,3771

-0,0057

-0,13

%

Dolar american

3,2033

-

0,0299

-0,92%

Moneda națională s-a apreciat în prima parte a sesiunii interbancare de vineri, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință în scădere cu 0,57 bani, la 4,3771 lei/euro.

În sesiunea precedentă cursul s-a plasat la 4,3828 lei/euro.

Pentru moneda americană, referința a coborât mai accentuat, cu 2,99 bani, la 3,2033 lei/dolar, ajungând astfel la cel mai redus nivel din 11 noiembrie 2011. La data menționată, cursul s-a plasat la 3,1707 lei/dolar.

În același timp, referința pentru francul elvețian a coborât de la 3,5483 lei/franc la 3,5403 lei/franc.

Cursurile leu/dolar și leu/franc sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.

La deschidere, euro a fost cotat la 4,3825 - 4,3850 lei, cu 0,35 bani sub nivelurile de joi din jurul orei 16:30, de 4,3860 - 4,3885 lei/euro.

Ulterior, unele ordine de cumpărare au ridicat cotațiile până la un nivel maxim al primei ore de 4,3865 lei/euro, după care cotațiile au început să coboare treptat. La jumătatea zilei, schimburile se perfectau sub 4,38 lei/euro.

Dobânzile pentru plasamentele cu scadență la o zi au scăzut ușor, de la 5,96 - 6,46% la 5,91 - 6,41%, iar randamentele la o săptămână au rămas la 5,68 - 6,18%.

Unii dealeri spun că deficitul de lei din piață s-ar putea diminua în februarie, odată ce Ministerul Finanțelor va începe să cheltuiască din fondurile atrase în decembrie și ianuarie, iar banca centrală ar putea crește luni suma injectată la operațiunile repo.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Monica Juganaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu