BERD analizează acordarea unui împrumut de până la 100 de milioane de euro producătorului francez de componente auto Faurecia, în vederea dezvoltării operațiunilor în șase țări balcanice, între care și România. Împrumutul va fi acordat de BERD în colaborare cu un sindicat de bănci comerciale, iar valoarea proiectului Faurecia va fi de până la 100 de milioane de euro, se arată într-un comunicat al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.Finanțarea are rolul să susțină Faurecia în dezvoltarea activităților de cercetare și dezvoltare din România, Maroc, Rusia, Polonia, Tunisia și Turcia. Faurecia este al șaselea mare producător de componente pentru automobile la nivel mondial, specializat în scaune auto, tehnologii de control al emisiilor, sisteme de interior și exterior pentru automobile, și este listat la bursa NYSE Euronext din Paris. În România, Faurecia deține unități de producție la Craiova, Tălmaciu și Mioveni, unde fabrică scaune auto, sisteme pentru interior și sisteme de control al emisiilor.
Totodată, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va contribui, printr-o schemă de credit sindicalizat de 200 milioane euro, la finanțarea unui proiect de reabilitare și modernizare de 266 milioane euro la centrala Turceni (județul Gorj) a Complexului Energetic Oltenia. Schema de finanțare presupune sindicalizarea împrumutului de 200 milioane euro către bănci comerciale, cu participarea BERD, potrivit unui comunicat transmis de bancă. Contribuția instituției financiare internaționale la credit nu a fost precizată.
0 comments :
Trimiteți un comentariu