Mitul banilor. Este adevărat că în fiecare an, în Statele Unite se tipăresc mai mulți bani pentru jocul monopoly decât pentru trezoreria americană?

Știrea a fost publicată sâmbătă, 27 aprilie 2013, 21:45 în categoria

Mitul banilor. Este adevărat că în fiecare an, în Statele Unite se tipăresc mai mulţi bani pentru jocul monopoly decât pentru trezoreria americană? Unul din miturile legate de economie este că, în fiecare an, în Statele Unite se tipăresc mai mulți bani pentru jocul Monopoly decât pentru trezoneria americană.

Conform rapoartelor Trezoneriei S.U.A, în anul fiscal 2012, divizia care se ocupă cu tipărirea banilor a eliberat aproximativ 35 de milioane de bancnote pe zi, cu o valoare de 1,5 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că pe parcursul anului au fost tipărite  8,4 miliarde de bancnote. Aproape 90% din notele pe care divizia le eliberează, sunt folosite pentru a înlocui valuta aflată deja în circulație.

Tabelul prezintă numărul de note tipărite pentru fiecare tip de bancotă (din punctul de vedere al valorii monetare), în Statele Unite, pentru anul fiscal 2012.

Deși nu există o cifră exactă a notelor tipărite anual, din rapoartele oferite de Parker Brothers, subsidiară a Hasbro, care deține drepturile pentru jocul Monopoly, se poate calcula o cifră aproximativă.

Jocul Monopoly a început să fie produs în 1935. Hasbro susține că peste 250 de milioane de copiii ale jocului au fost vândute până în prezent, în medie 3,3 milioane de copii pe an. În fiecare joc Monopoly sunt incluse 240 de bancote de diferite valori, ceea ce ridică numărul notelor tipărite pentru jocurile Monopoly la 792 de milioane pe an, o cifră mult sub cea a trezoneriei americane.

Valoarea curentă a banilor incluși în jocul Monopoly este de 20.580 de dolari, ceea ce înseamnă că bancotele Monopoly au o valoare totală de 67.7 miliarde de dolari pe an, și această cifră fiind mai mică decât valoarea banilor reali tipăriți de Statele Unite, lăsând mitul economic nefondat.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefan Stan

0 comments :

Trimiteți un comentariu