Implantarea de senzori în nas care ne vor alerta la primele semne ale unei răceli, holograme prin care vom putea evada oricând ne dorim pe plajele exotice din Hawaii, asistenți virtuali sau imposibilitatea de a ne mai șterge „urmele“ de pe internet sunt doar câteva dintre schimbările pe care tehnologia le va aduce în viața oamenilor, scriu Eric Schmidt( 58 de ani), președintele executiv al Google, și Jared Cohen (31 de ani), fost consilier în cadrul Departamentului de Stat al SUA care acum conduce Google Ideas - divizia de cercetare a Google, în cartea „Noua eră digitală: cum se va schimba viitorul oamenilor, națiunilor și companiilor“, care va fi comercializată începând din data de 23 aprilie.Ediția digitală a cărții poate fi deja cumpărată pe amazon.com la un preț de 20 de dolari, textul urmând să fie disponibil pe 23 aprilie.
Cartea este un exercițiu de înțelegere a viitorului, spun Schmidt și Cohen, care lucrează la acest proiect de trei ani. Cei doi s-au întâlnit în 2009 în Bagdad și amândoi au rămas surprinși de faptul că deși se aflau în plin război, irakienii foloseau internetul ca sursă de informații pentru a-și îmbunătăți viețile. Acesta a fost și unul dintre motivele care i-au determinat pe cei doi să ia hotărârea de a cerceta felul în care internetul și dispozitivele mobile, precum tabletele sau telefoanele, fac oamenii mai puternici, forțează guvernele și companiile mari să facă schimbări fundamentale pentru a rezista pe piață. Un al doilea motiv care i-a determinat să scrie această carte a fost abilitatea din ce în ce mai mare ca oricine are un dispozitiv cu conexiune la internet să poată transmite informații sau videoclipuri care pot avea o influență semnificativă asupra multor oameni.
Timp de trei ani cei doi au făcut cercetări în domeniu și au ajuns să înconjoare lumea pentru a realiza această carte.
Ei i-au intervievat pentru carte pe fostul secretar de stat al SUA Henry Kissinger, mogulul mexican Carlos Slim Helu, pe fondatorul Wikileaks, Julian Assange dar și pe fostul premier al Mongoliei și cel al Pakistanului. De asemenea, ei au folosit mărturii și din partea multor angajați Google inclusiv din partea co-fondatorilor Larry Page și Segey Brin.
Rezultatul este o explorare a oportunităților și provocărilor care se întrevăd pe măsură ce linia de demarcație între lumea fizică și cea virtuală a devenit aproape insesizabilă. Schmidt și Cohen au studiat de asemenea și problema pierderii intimității personale pe măsură ce companii precum Google sau mai puțin cunoscuta companie pentru stocare de date Acxiom, strâng dosare digitale cu toate interacțiunile pe internet ale unui utilizator care folosește atât un calculator cât și un smartphone sau o tabletă.
Cei doi spun că generația din prezent va fi prima generație de utilizatori de internet care nu va mai putea să-și șteargă urmele din mediul online, tot ceea ce ei acceasează râmânând stocat undeva, iar aceste date ar putea urma să fie folosite de asistenții virtuali pentru a realiza o listă cu preferințe de consum individualizate pentru fiecare utilizator astfel încât să poată oferi sfaturi și propuneri pentru cumpărături.
De asemenea, potrivit lor, pentru a reduce la minim șansele ca publicarea unei poze sau clip video ce par „cool“ atunci când subiectul este adolescent dar devin jenante când acesta este adult, educația privind informațiile publicate pe internet va dobândi o importanță la fel de mare, dacă nu chiar mai mare decât educația sexuală. Cei doi încurajează părinții să vorbească despre intimitatea datelor personale cu copiii lor înainte ca aceștia să învețe despre relațiile sexuale, pentru a ști la ce să se aștepte dacă vor posta pe internet poze sau videoclipuri care mai târziu le-ar putea pune probleme.
Cartea nu pune însă în discuție practicile Google referitoare la colectarea de date personale.
Schmidt și Cohen spun însă că va exista întotdeauna posibilitatea ca tot conținutul pe care o persoană îl postează pe internet, din greșeală sau prin acțiunile unor hackeri, să ajungă să fie publicat.
Cartea nu oferă soluții concrete pentru protejarea împotriva colectării datelor personale, cu toate că autorii consideră că este nevoie de sancțiuni mai dure pe măsură ce tot mai mulți oameni realizează că o parte importantă din viața lor este stocată aproape permanent
Opțiunea de a șterge datele este în mare parte o iluzie, scriu cei doi autori. Și datele care sunt șterse de utilizator râmân undeva pe internet și pot fi recuperate. Oamenii pot alege să nu publice multe informații despre ei online, dar din păcate cei care se tem de riscul colectării datelor persoanale nu pot exista fără online pentru că identitatea virtuală a început să capete o importanță din ce în ce mai mare în societate.
Schmidt și Cohen sunt de părere că în viitor toate conturile online ale unei persoane, precum cel de facebook, twitter, LinkedIN sau Netflix și multe alte asemenea conturi ar putea fi coroborate într-un singur cont umbrelă.
Cele mai importante și iritante schimbări vor veni în perioada următoare în contextul în care reducerea costului pentru accesul la tehnologie va mai aduce în mediul online alte 5 miliarde de utilizatori, majoritatea din țări mai puțin dezvoltate. Pe de altă parte, creșterea numărului de procesoare tot mai puternice, a conexiunilor de internet rapide cât și ingeniozitatea antreprenorială vor tranforma filmele științifico-fantasctice în realitate.
Jared Cohen, deși mai puțin cunoscut decât Eric Schmidt este privit ca un star în creștere în cercurile oamenilor din domeniul tehnologic. Revista Time tocmai l-a numit ca unul dintre cei mai influenți 100 de oameni ai lumii.
În urma cercetării realizate, cei doi autori consideră că guvernele nu înțeleg implicațiile pe care le poate avea prezența oricui, oricând, oriunde pe care o oferă internetul și dispozitivele mobile utilizatorilor lor.
Ei se așteaptă ca regimurile coercitive să facă tot ce le stă în putință pentru a controla fluxurile de informații de pe internet și pentru a accesa anumite baze de date private pentru a spiona cetățenii. De asemeena ei cred că țările mai mici vor recurge la atacuri informatice asupra unor țări mai mari pe care nu ar putea niciodată să le atace cu arme și trupe militare. Cu toate acestea, autorii cărții văd și părți bune ale dezvoltării internetului în contextul în care tot mai mulți oameni vor petrece timp unii cu alții pe internet, în special cei care nu se pot vedea altfel. Societățile, spun ei vor deveni mai democratice, guvernele vor deveni mai puțin corupte, iar oamenii vor deveni mai inteligenți și mai bine informați.
„Niciodată în istorie atât de mulți oameni din locuri atât de diferite nu au avut atât de multă putere în mâinile proprii“, spun Schmidt și Cohen.
0 comments :
Trimiteți un comentariu