joi, 18 aprilie 2013

Ursus demolează fabrica de la Cluj care producea 10% din berea vândută în România

Ursus demolează fabrica de la Cluj care producea 10% din berea vândută în România Fosta fabrică de bere Ursus de la Cluj, cu o istorie de 135 de ani, este în această perioadă demolată de către proprietari, gigantul sud-african de bere SABMiller, iar berea cu acest nume a ajuns să fie produsă la Timișoara, Brașov și Buzău.

În aceste condiții, România a rămas cu doar 20 de berării, după ce în 2004 avea 125 de centre de producție, și devine singura țară din regiune în care nu­mă­rul fabricilor de bere este în scădere. Spre comparație, în Cehia, Bulgaria, Polonia și Ungaria  numărul lor a rămas constant în ultimii ani sau chiar a crescut, accentul fiind pus pe microberării.

Demolarea clădirilor unde a func­ționat una dintre cele mai vechi fabrici de bere din România a fost demarată încă de la începutul lunii trecute, în condițiile în care Ursus Breweries a primit undă verde de la Primăria ora­șului Cl­­uj-Napoca.

Decăderea și apoi dispariția acestui simbol al orașului Cluj a venit în luna noiembrie 2010, când Ursus a închis fabrica din Cluj, unitate care, potrivit companiei, avea costuri mari de operare. Brandul Ursus avea înainte de criză vânzări anuale de 1,4 mil. hectolitri, adică aproape 10% din piața de bere.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana David

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu