Ce salarii au directorii RATB. Directorul general câștigă cel mai puțin

Știrea a fost publicată luni, 13 mai 2013, 21:08 în categoria

Ce salarii au directorii RATB. Directorul general câştigă cel mai puţin Salariile directorilor din RATB variază între 4.477 lei și 6.898 lei, aceștia fiind remunerați conform grilei de salarizare din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, iar directorul general are cel mai mic venit, beneficiind de o remunerație acordată prin contractul de mandat, informează RATB.

Regia Autonomă de Transport București (RATB) a comunicat, luni, ce salarii primesc directorii instituției, după ce primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, la Realitatea TV, că aceștia ar încasa remunerații uriașe în timp ce fac diverse "șmecherii".

Potrivit RATB, directorul general al regiei beneficiază de o remunerație lunară acordată prin contractul de mandat, stabilită în conformitate cu OUG nr. 79/2008, la nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de viceprimar, aceasta fiind în cuantum net de 4.477 lei.

Directorii executivi sunt încadrați conform grilei de salarizare din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, veniturile lunare nete fiind de: câte 6.724 lei pentru directorul de la Infrastructură și cel de la Resurse Umane, câte 6.898 de lei pentru directorul tehnic, cel de la Exploatare, cel economic și cel comercial și 5.442 lei pentru directorul de la Uzina RATB.

"De asemenea, dorim să precizăm că suma de 23.000 lei, vehiculată în presă ca reprezentând salariul lunar al unui director RATB, nu este conformă cu realitatea. De aceea, pentru a elimina confuziile și dezinformarea opiniei publice, subliniem faptul că acestă sumă a fost obținută în iulie 2010, de către directorul de Resurse Umane, domnul Gheorghe Rebegeanu, atunci când a ieșit la pensie", se arată în comunicatul transmis agenției MEDIAFAX.

RATB mai precizează, în același context, că cifra vehiculată în mass media nu reprezintă salariul lunar al fostului director, ci venitul obținut de acesta, conform Contractului Colectiv de Muncă, din cumularea salariului lunar, prima de vacanță (80 la sută din salariul de bază) și două salarii de bază acordate angajaților la pensionare.

Edilul șef al Capitalei afirmase despre directorii regiei că ar câștiga 280 de milioane de lei vechi pe lună. "Ăia stau pe un salariu, atenție, civilizat, pentru că și muncesc foarte mult. Mă refer la șoferi, vatmani ș.a.m.d., iar ăștia (directorii - n.r.) iau 280 de milioane lei (vechi - n.r.) pe lună; 280 de milioane pe lună, director adjunct. Și ce să fac, domnule? Mă duc și eu și le demonstrez caracterul meu managerial. Asta nu se știe și ei se supără, domnule. Nu vrea nimeni să-i egalizeze în jos. Dar, din 280 de milioane din subvenția din banii publici, nu cred că depune un efort. Depune un efort de șmecher, de șmecherii, că așa s-a obișnuit... cu firmele care dau uleiul, care dau cauciucuri...", a spus Oprescu.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Aurelia Alexa

0 comments :

Trimiteți un comentariu