Leul s-a apreciat ușor în prima parte a sesiunii interbancare de luni, astfel că Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de referință în scădere cu 1,11 bani, la 4,3514 lei/euro.În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3625 lei/euro, reprezentând maximul din ultimele aproape cinci săptămâni.
Leul s-a apreiat ușor și în raport cu dolarul american, astfel că rata de schimb pentru dolar a coborât de la 3,3651 lei/dolar la 3,3615 lei/dolar.
Pentru francul elvețian, rata de referință a urcat de la 3,4865 lei/franc la 3,4981 lei/franc.
Cotațiile leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
La deschidere, euro a fost cotat la 4,3510 - 4,3530 lei, în scădere modestă față de nivelul de la finalul săptămânii trecute, când schimburile se perfectau la 4,3530 - 4,3550 lei/euro.
În prima parte a sesiunii, cursul a variat nesemnificativ, aproape de 4,35 lei/euro, în linie cu valutele din regiune. Dealerii se așteaptă ca piață să rămână liniștită până la finalul zilei, întrucât luni este este zi nebancară în Marea Britanie și SUA (Memorial Day), iar jucătorii străini vor lipsi de la tranzacționare.
Dobânzile afișate de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi se plasau la 4,2 - 4,7% pe an, iar randamentele cu scadența la o săptămână se situau la 4,24 - 4,74%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu