Opt măsuri care pot fi luate imediat pentru ca piața locală de capital să devină mai atractivă

Știrea a fost publicată luni, 20 mai 2013, 00:50 în categoria

Opt măsuri care pot fi luate imediat pentru ca piaţa locală de capital să devină mai atractivă Tranzacția prin care Fondul Proprietatea a vândut 1,11% din acțiunile OMV Petrom – cea mai valoroasă companie din România, cu 37% mai puțin decât șia propus, la un preț cu 12% mai mic decât referința de pe bursă, arată că piața locală este în continuare ocolită de marii investitori străini.

Chiar dacă e o tranzacție importantă și o referință pentru piață, la fel ca și oferta Transgaz, faptul că nu a fost subscris întregul pachet la un preț convenabil arată că fondurile străine de investiții se lasă cu greu convinse să cumpere acțiuni românești. Asta în contextul în care piețele internaționale sunt la maxime istorice sau multianuale, împinse de banii ieftini, iar Petrom este cea mai mare și mai profitabilă companie din România și, teoretic, cea mai atractivă.

Franklin Templeton spune că majoritatea ordinelor au venit de la investitori instituționali străini, care nu mai aveau expunere pe Petrom, și că discountul este comparabil cu alte tranzacții derulate în regiune în ultimii ani, și speră că va face piața mai atractivă pentru investitorii instituționali locali și străini.

Totuși, pentru ca piața să devină cu adevărat mai atractivă, managerul FP consideră că trebuie implementate o serie de reforme, dintre care cele mai importante ar fi:

1.Eliminarea tuturor limitelor de deținere pentru acțiunile listate (pragul de 5% la SIF-uri și la BVB);

2.Proceduri mai simple pentru acționari pentru votarea în Adunarile Generale ale Actionarilor;

3.Accesul la piață pentru investitorii instituționali trebuie să fie mai puțin costisitor și mai puțin birocratic;

4.Comisioanele de tranzacționare trebuie să devină competitive în raport cu alte piețe din regiune;

5.Fondurile de pensii trebuie să fie încurajate să investească mai mult în acțiuni românești;

6.Calendarul listărilor companiilor de stat trebuie respectat;

7.Codul de guvernanță corporativă pentru companiile de stat trebuie să fie implementat corect, pentru a avea Consilii de Administrație cu adevărat independente și management profesionist; și

8.Companiile listate ar trebui să publice toate comunicările și rapoartele financiare în limba engleză (pe lângă română) pentru a fi mai ușor de înțeles de către investitorii instituționali.

Reprezentanții Franklin Templeton au fost în ultimii doi ani și în consiliile de administrație ale unor companii de stat importante din portofoliul FP (Romgaz, Transgaz, Transelectrica) și în consiliul de administrație al Bursei de Valori București, dar nu au reușit să obțină nici implementarea corectă a regulilor de guvernanță corporativă în companiile de stat și nici modernizarea bursei și reducerea costurilor de tranzacționare.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andrei Chirileasa

0 comments :

Trimiteți un comentariu