Acțiunile Argus revin la tranzacționare după 21 de luni

Știrea a fost publicată miercuri, 12 iunie 2013, 02:35 în categoria

Acţiunile Argus revin la tranzacţionare după 21 de luni Titlurile producătorului de ulei Argus Constanța (UARG), care au fost oprite de la tranzacționare în toam­na anului 2011 pe fondul luptelor dintre acționarii companiei, au primit „ok-ul“ din partea arbitrului pieței, ASF, pentru a reintra la tranzacțio­nare, potrivit unui document transmis de instituție BVB.

În luna septembrie din 2011 Cătălin Chelu a preluat cu forța con­ducerea Argus și a blocat accesul ad­minis­tratorilor legali în sediul com­paniei.

Acestora din urmă le-a trebuit 10 luni pentru a reuși să preia ges­tiunea Argus după mai multe episoade ten­sionante petrecute la sediul socie­tății, unde mai mulți oa­meni ai lui Chelu păzeau intrarea. Ul­terior SIF Ol­tenia a reușit să mono­polizeze con­si­liul de administrație al Argus și a numit o nouă conducere executivă în iulie anul trecut.

CNVM a solicitat noii conduceri a Argus să întocmească un raport cu pri­vire la situația companiei. Ca urmare a tran­smiterii documentelor solicitate, ASF a cerut BVB să reintroducă acțiu­ni­le la tranzacționare.

La o adunare generală care a avut loc recent la Argus, arbitrul pieței a decis să-i limiteze drepturile de vot lui Că­tălin Chelu la 33% din acțiuni pe motiv că deține concertat 43,4% din acțiuni și nu a derulat ofertă publică. SIF Oltenia deține 31,9% din acțiunile Argus.

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 12.06.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Cojocar

0 comments :

Trimiteți un comentariu