Avocații Orange, cel mai mare jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, au obținut în instanță, la Curtea de Apel București, anularea deciziei prin care Consiliul Concurenței (CC) i-a aplicat companiei de telefonie mobilă o amendă de 34 mil. euro pentru abuz de poziție dominantă, potrivit datelor de pe portalul instanțelor de judecată. În acest dosar operatorul de telecom a fost asistat de echipe de avocați din cadrul firmelor D&B; David și Baias și Stoica & Asociații, precum și de avocați din departamentul juridic intern.Echipa de avocați de la Stoica & Asociații a fost condusă de Valeriu Stoica (desen), avocatul coordonator al firmei și fost ministru de justiție, în timp ce Sorin David, managing partner, a coordonat avocații firmei D&B; David și Baias. Anularea amenzii de 35 mil. euro aplicată de Consiliul Concurenței companiei Orange este doar „o bătălie câștigată” dintr-un „război” care va continua, însă pe de altă parte este prima decizie de acest tip într-un caz de o asemenea importanță, a declarat pentru ZF Valeriu Stoica (
foto
).
„Este foarte important să remarc faptul că este pentru prima dată când se obține un asemenea rezultat într-un caz de o asemenea importanță”, a spus Stoica. „Sigur că acesta nu este punctul final. Am câștigat prima bătălie din acest război, dar am convingerea că soluția va fi atacată de Consiliul Concurenței”, a adăugat el. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 2 pe 2011 CC a amendat Orange cu peste 35 mil. euro, respectiv 3,6% din cifra de afaceri, pentru abuz de poziție dominantă. În același dosar a fost amendată și Vodafone, cu 28,5 mil. euro.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 12.06.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu