În adolescență vindea hotdogi în Gara de Nord. Acum, la 24 de ani, conduce 24 de restaurante

Știrea a fost publicată joi, 20 iunie 2013, 17:57 în categoria

În adolescenţă vindea hotdogi în Gara de Nord. Acum, la 24 de ani, conduce 24 de restaurante La numai

24

de ani, Maissam Mrad conduce afacerea Springtime, cu afaceri de circa 12 mil. euro, însă este implicat în afacerile familiei de șapte ani. Lanțul Springtime, care numără 23 de restaurante permanente și unul deschis doar în perioada estivală, are lunar sute de mii de clienți, scrie Business Magazin.

Bazele rețelei de restaurante de tip fast-food au fost puse în 1992 de familia de origine libaneză Mrad, mai precis de tatăl și de unchiul său, amândoi de profesie medici. În ‘92, pe piața locală existau doar restaurante tradiționale românești, iar ei au dorit să dezvolte un alt tip de spații, în care se poate mânca

rapid

. Născut în România și crescut în Suedia, managing directorul Springtime spune că el însuși a început de la zero în cadrul Springtime, vânzând hot-dog în Gara de Nord.

Vindeam zilnic 1.500 de hot-dogi. Apoi, în timp, am crescut în cadrul companiei", spunea el recent. El adaugă că deși este absolvent al unei facultăți de economie și

management

, experiența în domeniu este cea care l-a ajutat să cunoască îndeaproape lumea afacerilor. „Abilitatea de a conduce constă în numărul de decizii luate și nu neapărat în numărul de ani ocupați într-o singură poziție.„ În acest context, Mrad afirmă că peste zece ani se vede tot la Springtime, care, crede el, va deveni un business cu acoperire internațională. „Vreau să dezvolt lanțul de restaurante, iar acesta să devină unul dintre principalii jucători pe plan internațional."

Citiți mai mult aici



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

0 comments :

Trimiteți un comentariu