Moneda națională a continuat sã se aprecieze ieri în raport cu euro în prima parte a sesiunii interbancare, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință de 4,4969 lei/euro, în scădere cu 2,56 bani față de marți.În ședința precedentă, cursul a fost de 4,5225 lei/euro, apropiat de cel de luni. Leul s-a apreciat și în raport cu dolarul american, iar cursul de referință a coborât la 3,3855 lei/dolar, de la 3,4051 lei/dolar marți. În același timp, rata de schimb pentru francul elvețian a scăzut la 3,6523 lei/franc, de la 3,6715 lei/franc în sesiunea precedentă.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian. La deschidere, euro a fost cotat ieri la 4,5140 - 4,5150 lei, ușor mai jos față de nivelul de la finalul ședinței precedente, când schimburile s-au perfectat la 4,5165-4,5185 lei/euro. Primele schimburi au dus cursul până la un minim de 4,4950 lei/euro, iar la jumătatea zilei operațiunile se realizau ușor sub 4,5 lei/euro. Valutele din regiune au consemnat aprecieri de până la 0,6%, cea mai pronunțată creștere fiind înregistrată de zlotul polonez.
Dobânzile practicate ieri de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au coborât la 2,18 - 2,68% de la 2,66 - 3,16% pe an marți, iar randamentele pentru plasamentele cu termen de o săptămână au scăzut la 2,37 - 2,87% pe an de la 3 - 3,5%.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 13.06.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu