Turcul Hamdi Ulukaya, fondatorul și președintele companiei producâtoare de iaurturi Chobani, cu sediul în Statele Unite, a fost desemnat câștigătorul competiției Ernst & Young World Entrepreneur Of The Year 2013, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat la Monte Carlo.Gala mondiala Entrepreneur of the Year a reunit in 2013 castigatorii competitiilor nationale din 49 tari.
Ulukaya a fondat compania in anul 2005 în nordul statului New York și a lansat iaurtul grecesc Chobani doi ani mai târziu. La șase ani de la lansare, aceasta a devenit marca de iaurt cea mai bine vanduta din SUA, cu vanzari anuale ce se apropie de un miliard de dolari. Chobani are 3.000 de angajati si opereaza cea mai mare fabrică de iaurt din lume, iar produsele sale sunt vandute în Australia, Marea Britanie și SUA.
“In ultimii 26 de ani antreprenorii au facut mai mult decat oricare alt grup pentru a stimula inovatia, crearea de locuri de munca si prosperitatea, atat in perioadele de crestere economica, cat si in conditii economice provocatoare”, afirma Jim Turley, Global Chairman and CEO of Ernst & Young.
Programul Entrepreneur Of The Year a fost demarat de Ernst & Young în 1986, în Statele Unite și, începând cu anul 1993, a fost extins la nivel internațional. În prezent, EOY se derulează în peste 50 de țări și premiază cei mai inovativi și de succes antreprenori din lume.
Candidații pentru titlul World Entrepreneur Of The Year sunt evaluați de un juriu internațional, format din deținători ai titlului EOY din anii anteriori și lideri de business din întreaga lume, în cadrul unor interviuri și pe baza unor studii de caz dezvoltate de echipa fiecărei țări participante.
Pentru acordarea titlului, juriul analizează fiecare candidatură pe baza a șase criterii, respectiv spiritul antreprenorial, performanța financiară, direcția strategică, inovarea, impactul global și integritatea și puterea personală de influențare.
Deținătorii titlului EOY derulează afaceri care generează, în medie, un venit de circa un miliard de dolari și au o rată medie de creștere de peste 17% pe an.
Printre câștigătorii titlului World Entrepreneur Of The Year din anii anteriori se numără antreprenori care au schimbat paradigma industriilor în care operează și au impus noi standarde. Printre aceștia se numără Guy Laliberté, fondator și CEO al Cirque du Soleil – considerat inițiatorul unui nou model de business care a revoluționat industria circului sau Wayne Huizenga, Președintele Huizenga Holdings Inc – considerat singura persoană din lumea corporatistă responsabilă cu listarea a șase companii la bursa din New York și fondatorul a trei companii clasificate în Fortune 500 la nivel global.
Ernst & Young România a anunțat recent afilierea la acest program internațional, aducând astfel România în competiția antreprenorială internațională.
Corespondenta de la trimisul ZF la Monte Carlo, Claudia Medrega
0 comments :
Trimiteți un comentariu