Agenția de rating S&P trimite Italia la doi pași de "junk"

Știrea a fost publicată miercuri, 10 iulie 2013, 12:11 în categoria

Agenţia de rating S&P trimite Italia la doi paşi de 'junk' Standard & Poor's (S&P;) a coborât ratingul de credit al Italiei de la "BBB+' la "BBB", cu două trepte deasupra categoriei "junk", din cauza deteriorării perspectivelor economice și problemelor din sistemul financiar, transmite Bloomberg.

Perspectiva atribuită ratingului Italiei a fost menținută la negativă, potrivit unui comunicat transmis de S&P.;

Agenția de rating a subliniat că, în pofida politicii monetare expansioniste a Băncii Centrale Europene, dobânzile reale plătite de companiile nefinanciare din Italia depășesc nivelul anterior crizei financiare.

surile de austeritate adoptate în ultimii ani în Italia au facilitat reducerea deficitului bugetar până sub pragul de 3% din PIB impus de UE, însă au înrăutățit situația economic.

Economia italiană este în scădere de opt trimestre consecutive, iar șomajul a atins cel mai ridicat nivel din 1977.

În ultimele două luni, premierul Enrico Letta a propus creșterea TVA, aflată în prezent la 21%, și a suspendat plata controversatei taxe pe propeitate introduse de fostul guvern condus de Mario Monti.

"Decizia privind ratingul reflectă opinia noastră privind continuarea înrăutățirii perspectivelor economice ale Italiei după un deceniu în care creșterea economică medie a fost de minus 0,04% pe an. Creșterea slabă rezultă în mare măsură din condițiile rigide de pe piața forței de muncă și pe piața produselor", notează S&P.;

Produsul Intern Brut înregistrat de Italia în primul trimestru al acestui an a fost cu 8% mai redus față de cel din trimestrul al patrulea al anului 2007, iar trendul continuă, au precizat analiștii agenției americane.

S&P; și-a înrăutățit prognoza privind evoluția economiei italiene în acest an e la -1,4% la -1,9%.

Randamentul obligațiunilor de stat italiene cu maturitatea la 10 ani a urcat cu 3 puncte de bază (0,03 puncte procentuale) în urma deciziei S&P;, la 4,41%.

Italia are cea mai ridicată datorie de stat din UE, de aproximativ 2.000 miliarde euro (127% din PIB), are un necesar de finanțare de peste 30 miliarde euro pe lună.

Fondul Monetar Internațional a avertizat săptămâna trecută că guvernul de la Roma va întâmpina greutăți în ceea ce privește stoparea celei mai îndelungate recesiuni din ultimii 20 de ani.

FMI și-a înrăutățit prognoza privind evoluția economiei italiene în acest an de la -1,5% la -1,8%, dar anticipează că PIB-ul va crește anul viitor cu 0,7%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Vlad Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu