Bulgarii au cheltuit de trei ori mai puțin decât românii pe autostrada lor spre Marea Neagră

Știrea a fost publicată vineri, 19 iulie 2013, 03:43 în categoria

Bulgarii au cheltuit de trei ori mai puţin decât românii pe autostrada lor spre Marea Neagră Ultima secțiune, de 116 kilometri a autostrăzii Trakiya care străbate Bulgaria de la vest la est și leagă capitala Sofia de orașul Burgas de la Marea Neagră a costat 2,15 milioane de euro pe kilometru, de trei ori mai puțin decât tronsonul Cernavodă – Constanța al Autostrăzii Soarelui.

Cu un cost mediu de 6,7 milioane de euro pe kilometru pentru Autostrada Soarelui, România se apropie astfel de prețurile plătite de țări mai bogate pentru autostrăzi construite pe terenuri mai dificile, precum Croația.

Trakiya este o autostradă emblematică pentru Bulgaria deoarece este cea mai lungă - are 360 de kilometri - și prima finalizată în întregime. La inaugurarea ei, pe 15 iulie, au fost invitați toți premierii bulgari de la începerea construcțiilor, în 1973.

În România, în secțiunea de 52 de kilometri dintre Cer­navodă și Constanța a Autostrăzii Soarelui, cea care leagă Bucureștiul de litoralul Mării Negre, au fost investiți 350 de milioane de euro.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.07.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu