Chițoiu:Guvernul nu urmărește scăderea prețului pâinii prin TVA,ci reducerea la jumătate a evaziunii

Știrea a fost publicată luni, 29 iulie 2013, 20:46 în categoria

Chiţoiu:Guvernul nu urmăreşte scăderea preţului pâinii prin TVA,ci reducerea la jumătate a evaziunii Guvernul nu urmărește scăderea imediată a prețului pâinii prin scăderea TVA, ci reducerea la jumătate a evaziunii fiscale în domeniu, care ajunge, în prezent, și la 80% pe lanțul economic al produselor de panificație, a declarat ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu.

"Obiectivul major, așa cum am anunțat în nenumărate rânduri când am propus reducerea TVA la pânie, este nu de a scădea imediat prețul, ci de a reduce evaziunea fiscală semnificativ. Pe baza analizelor făcute de asociația marilor producători și, de asemenea, din analizele noastre, evaziunea fiscală ajunge pe anumite segmente, pe acest lanț, și până la 80%", a spus Chițoiu.

El a precizat că scopul urmărit de Executiv este acela de a reduce semnificativ, respectiv peste 50%, evaziunea fiscală în domeniul produselor de panificație.

Totodată, ministrul și-a exprimat speranța că noul Corp de Control creat la Finanțe își va arăta eficiența.

"Sper ca noua structură, Direcția Generală Națională Antifraudă Fiscală, să fie mult mai eficientă decât fostele structuri și să-și facă simțită prezența în piață și nu numai, să aducă bani mai mulți la buget", a spus Chițoiu.

Taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la pâine la 9% de la 1 septembrie, iar impactul negativ al măsurii, calculat la 100 milioane lei, va fi compensat prin creșterea accizelor la alcool și introducerea de accize la bunuri de lux, precum mașini cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, obiecte din aur, cu venituri suplimentare estimate să fie atrase astfel din accize la 300 milioane lei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandru Moise

0 comments :

Trimiteți un comentariu