
În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,4510 - 4,4540 lei/euro, în creștere față de nivelurile de la aceeași oră de marți, de 4,4380 - 4,4420 lei/euro.
La deschidere euro a fost cotat la 4,4410 - 4,4420 lei, iar în prima oră de tranzacționare, cotațiile au urcat treptat până la 4,46 lei/euro.
Spre jumătatea zilei, rata de schimb a început să coboare, iar minimul zilei a fost de 4,4450 lei/euro.
Dealerii spun că piața a fost linișită și se așteaptă ca rata de schimb să rămână într-un interval îngust în sesiunile din această săptămână, înaintea datelor cheie legate de piața forței de muncă din SUA care vor fi prezentate vineri.
La finalul ședinței de la București, forintul erau în scădere ușoară, iar zlotul era în stagnare față de euro.
Banca Națională a României (BNR) a publicat miercuri un curs de referință în creștere cu 1,23 bani, la 4,4514 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4391 lei/euro.
Pentru dolarul american, banca centrală a publicat un curs de 3,4337 lei/dolar, cu 2,61 bani peste ședința anterioară, când paritatea a fost de 3,4076 lei/dolar.
Leul s-a depreciat ușor și în raport cu francul elvețian, cursul de schimb urcând de la 3,5954 lei/franc la 3,6180 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Dobânzile practicate miercuri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut la 4,54% - 5,04% pe an, după ce marți au fost de 4,74% - 5,24% pe an.
Totodată, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au coborât la 4,68% - 5,18% pe an, după ce marți au fost la 4,74% - 5,24% pe an. Randamentele încadrează, astfel, rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5% pe an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu