Prima misiune economică a Guvernului român – turneul catalogat „către nicăieri“ al premierului prin Asia Centrală și de Est – a confirmat, la cel mai înalt nivel, de ce nu suntem capabili să atragem investitori străini de calibru. Fără niciun om de afaceri de anvergură în delegație, dar însoțit de un aliotman de ziariști fascinați de cum arată o limuzină chinezească model Volga din anii ’80, primul-ministru al României a ridicat la nivel de politică de stat modul catastrofal în care facem promovare economică externă de douăzeci de ani: superficialitate, necunoașterea intereselor partenerilor vizitați, glumițe deplasate, incapacitatea de a genera proiecte concrete și realiste, un aer general de neseriozitate ghidușă. Dacă așa ne propunem să atragem investitori de peste hotare, probabil că introducerea în ecuația vânzării falimentarului combinat Oltchim a sprințarei trupe Mandinga e cu adevărat inspirată.Lăsând gluma la o parte, turneul asiatic al premierului - care ar fi trebuit să marcheze o reechilibrare necesară a intereselor geopolitice și economice ale României - nu a punctat nimic concret ori pozitiv-memorabil: în Asia Centrală am picat ca musca-n lapte, imediat după ce azerii anunțaseră ca nu vor lucra cu noi pe uriașul proiect de gazoduct către Europa, iar în Kazahstan am prezentat drept victorie acordul cu Rompetrol, care la câteva zile a fost invalidat de președinția română. Rămâne un mare mister ce am căutat în Uzbekistan, o țară cu care nici relațiile economice existente, nici interesele politice, nici perspectivele acestora nu justifică nici măcar existența unei misiuni permanente, darămite o vizită la nivel înalt!? Hong Kong și Macao par să fi fost la rândul lor destinații exclusiv turistice.
Rămâne doar China, marea putere emergentă a secolului nostru, o geografie neglijată, chiar ridiculizată de România în ultimul deceniu. Salutând recalibrarea relației cu China nu pot să nu constat superficialitatea cu care această vizită – care ar fi trebuit sa fie una istorică – a fost pregătită și tratată. Într-o țară în care, de la Confucius încoace, simbolismul politic este esențial, nu te poți duce în vizită oficială ca ultima destinație a unui turneu încropit în fugă! Chinezii au pretenția ca actuala lor poziție în economia mondială să fie recunoscută pe toate planurile: în China te duci direct, doar pentru China, așa cum fac toți liderii mari ai lumii; pe chinezi nu-i programezi la „și altii“, cum am făcut noi. Declarațiile bombastice ulterioare nu pot compensa această gafă, ba mai mult ne vor face probabil rău – prin tonul lor exagerat și lingușitor – în relația cu aliații tradiționali din UE și NATO. Despre agenda subțire, de suprafață a întâlnirilor nici nu merită discutat: niciuna dintre piedicile reclamate de oficialii chinezi de ani de zile nu și-a găsit soluționarea, abordarea a rămas tipic românească - „vom face totul“, „se depun eforturi“, „când vom avea lucruri concrete vi le comunicăm“… iar odată întorși la București nimeni nu mai face nimic. Nu s-a semnat niciun contract important, nu s-a bătut palma pe nimic concret, nu s-a rezolvat nicio problemă. Aceeași abordare lipsită de rezultate pe care au avut-o toți ceilalți demnitari români de rang înalt care au vizitat China în ultimul deceniu. Pe scurt, pierdere de timp pentru chinezi, călătorie de „plezir“ pentru ai noștri.
Iar în vreme ce premierul și suita survolau, vădit binedispuși, o bună parte din drumul mătăsii, în țară Parlamentul mai punea câteva cărămizi la consolidarea cadrului legal favorabil infracționalității cu acte în regulă: diminuarea atribuțiilor DNA în cercetarea fraudelor cu bani publici, majorarea plafoanelor de atribuire directă a contractelor și exceptarea multor companii de stat de la obligativitatea licitațiilor.
Se vede treaba că presiunea clientelei de partid a devenit atât de puternică, foamea e atât de mare – mai ales în administrația publică locală – încât coaliția de guvernare nu se mai împiedică în mofturi gen transparență, monitorizare europeană, responsabilitatea cheltuirii banului public. Acordul cu FMI s-a terminat cu bine, să benchetuim pe banul contribuabilului român! Cum zicea deunăzi un cunoscător într-ale afacerilor cu statul, frecându-și mâinile: „s-a dat liber la furat“.
br {mso-data-placement:same-cell;}
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.07.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu