Omniasig, Carpatica și City Insurance sunt companiile de asigurări care dispuneau de cele mai mari volume de cash în vistieria proprie sau în conturile bancare în decembrie 2012, potrivit datelor statistice publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Numerarul deținut de asigurătorii locali a urcat anul trecut cu aproximativ 50%, față de anul precedent și s-au situat la 413 milioane de lei (93 mil.euro), potrivit ASF.
Deși au accelerat puternic pe parcursul anului trecut, sumele blocate în casierie, dar și economiile plaste pe termen scurt la instituțiile de credit au o pondere redusă (2%) în totalul activelor deținute de asigurătorii din plan local.
Carpatica Asig, unul dintre puținii jucători din piață cu capital românesc, avea la sfârșitul lui decembrie 2012 cea mai mare pondere a numerarului în totalul activelor, de circa 26%. Practic, asigurătorul deține în vistieria proprie 79,6 milioane de lei din cele 312 milioane de lei, cât reprezentau activele companiei al finalul anului trecut. Chartis și City Insurance se numără de asemenea printre asigurătorii cu disponibilități ridicate, ponderea cash-ului ridicându-se la 19%, respectiv 8% din valoarea activelor.
Volatilitatea piețelor financiare și aversiunea la risc au determinat o bună parte din companiile locale de asigurări să-și limiteze prezența pe bursă și pe piețele de capital și să adopte un comportament prudențial, de expectativă cel puțin pe termen scurt, până când arena piețelor financiare va deveni din nou atractivă.
Totodată, asigurătorii sunt forțați de normele legislative în vigoare să dețină rezerve de cash pentru a-și menține un nivel bun al indicilor de lichiditate.
0 comments :
Trimiteți un comentariu