IMA a certificat 16.000 de agenți de asigurări anul trecut

Știrea a fost publicată luni, 29 iulie 2013, 01:34 în categoria

IMA a certificat 16.000 de agenţi de asigurări anul trecut Institutul de Management în Asigurări (IMA), insti­tuție specializată în pregătirea și certificarea agenților de asigurări, a examinat anul trecut aproape 17.600 de persoane, iar 93% din aceștia au obținut certificarea solicitată, potrivit datelor din raportul anual al fostei Comisii de Supravgehere a Asi­gurărilor (CSA).

„Dintotdeauna s-a pus problema calității pregătirii oamenilor care vând asigurări. Scopul nostru este să ridicăm nivelul de educație al celor care vin în contact cu publicul și prin aceasta să creștem încrederea clienților în sistemul de asigu­rări. O preocupare principală pe care am avut-o din momentul preluării conducerii acestei instituții a fost să o aduc într-o poziție profitabilă“, a declarat Nicolae Crișan, președintele consiliului director al IMA.

Majoritatea acestora, respectiv 11.700 de persoane, au fost agenți de asigurări care au susținut examenul periodic necesar pentru a putea vinde în continuare produse de asigurare. Nu­mă­rul agenților noi care au primit calificarea anul trecut a fost de aproape 4.000 de persoane. Totodată, un număr de 440 de executivi din companiile de brokeraj au promovat anul trecut examenul periodic, în timp ce alți 154 de executivi ai unor firme de brokeraj au obținut certificatul de calificare profesională. Vânzătorii de asigurări trebuie să facă dovada că au urmat un curs de pregătire profesională continuă la fiecare trei ani.

Certificatul de calificare profesională se obține în urma susținerii unui examen organizat de IMA. Examenele sunt organizate periodic în București și în cinci centre regionale, respectiv Iași, Constanța, Cluj, Târgu-Mureș și Timișoara. O treime din cele 556 de sesiuni de examinare de anul trecut au fost organizate în București.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.07.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu