Meredith Whitney, „oracolul“ blamat și totodată iubit de pe Wall Street, câștiga 100.000 de dolari pe oră pentru consiliere financiară

Meredith Whitney este cel mai cunoscut analist de pe Wall Street, iar oamenii vin de departe doar pentru a o asculta, chiar dacă știu că mai târziu s-ar putea să regrete.

Femeia în vârstă de 43 de ani, blondă, cu părul lung și cu un zâmbet cald, a anticipat criza din industria bancară americană. În 2007 a prezis, de asemenea, că Citibank își va reduce dividendele, ceea ce s-a și întâmplat, iar în 2008 își permitea să ceară clienților tarife de 100.000 de dolari pe oră.

Despre ea jurnalistul financiar Michael Lewis spune că este „cel mai apropiat lucru pe care Wall Street-ul îl are de un oracol“, scrie Financial Times, care a realizat un interviu cu celebra analistă. Pe de altă parte comentatorul Charlie Gasparino de la Fox New o descrie ca o „ființă care nu are niciun neuron“.

Aceasta poate pentru că în 2010 Whitney a prezis că între 50 și 100 de ținuturi, localități și orașe americane vor intra în default, ceea ce nu s-a întâmplat. Perspectivele sale pesimiste au fost împărtășite la început de „iluminați“ ai lumii financiare precum Bill Gross și Nouriel Roubini. Ea s-a distanțat de ei doar prin faptul că a dat mai multe detalii și că a estimat că defaulturile vor ajunge la sute de miliarde de dolari într-un an. Când a devenit clar că nimic nu se va întâmpla, analista a refuzat să-și ceară scuze. Ulterior a scris o carte în care-și justifică poziția.

În perioada de maximă popularitate, în 2008, când a apărut pe coperta revistei Fortune Magazine, Whitney lucra la o companie mică de pe Wall Street, Oppen­heimer. Cât timp a lucrat aici era angajată cu ora pentru a consilia clienții și zbura peste tot în lume. Tariful: 100.000 de dolari pe oră. Regretul ei este că majoritatea banilor intra în casieria firmei. În 2009, Whitney și-a înființat propria companie de consiliere, Meredith Whitney Advisory Group. Acum Whitney consideră că îmbunătățirea situației financiare a statului California este o iluzie. Argumentul ei central, pe care-l apără cu o hotărâre oarecum înfricoșătoare, este că plătitorii de taxe sunt cei care suportă pierderile, în timp ce creditorii sunt plătiți în totalitate. Undeva, cândva, ceva va ceda, spune analista.

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 08.07.2013

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru