InterAgro, grup deținut de Ioan Niculae și cu activități în agricultură, industria alimentară și cea chimică, estimează că până la sfârșitul anului va face afaceri de 20 de milioane de euro în industria uleiului după ce va da drumul producției dintr-o unitate de procesare construită recent în orașul Zimnicea, județul Teleorman.Uleiurile produse în fabrica InterAgro de la Zimnicea vor fi comercializate începând din această lună, atât pe piața internă cât și la export. Fiind amplasată pe strada Portului din Zimnicea aprovizionarea cu materie primă se poate face atât pe cale terestră (cale ferată și auto) cât și pe cale fluvială, spun reprezentanții companiei.
Investiția în fabrica de ulei s-a ridicat la 35 de milioane de euro, a fost începută în 2009, și a fost finalizată recent, potrivit informațiilor furnizate de grupul InterAgro.
Unitatea de procesare se află și în apropierea unei alte fabrici unde grupul de agrobusiness produce bioetanol. În fabrica de ulei a lui Ioan Niculae au fost deja făcute 60 de angajări.
Prin capacitățile de depozitare a materiei prime, fabrica de ulei de la Zimnicea are asigurată o rezervă de 32 de ore de funcționare la prelucarea soiei, 36 de ore de funcționare la prelucarea rapiței și 25 de ore de funcționare la prelucrarea florii-soarelui.
Capacitatea de producție a fabricii se ridică la 750 de tone/zi de semințe oleaginoase.
Investiția în fabrica de ulei arată intenția InterAgro de a constui un model de business integrat de tipul de la fermă la furculiță în condițiile în care compania este în același timp și unul dintre cei mai mari producători agricoli de pe piața locală cu aproximativ 50.000 de hectare exploatate.
Intrarea InterAgro pe piața uleiului vegetal vine în contextul în care această industrie, în care se învârt anual afaceri de 300-350 mil. euro, se află în plin proces de consolidare.
România este al doilea cel mai mare jucător din producția de floarea-soarelui în Uniunea Europeană și în topul primilor zece economii în cazul recoltei de rapiță. În acest an producția de floarea-soarelui este estimată la 1,6 milioane de tone, cu 60% peste anul trecut iar în cazul rapiței totalul este prognozat la 400.000 de tone, de cinci ori mai mult față de dezastrul din 2012.
0 comments :
Trimiteți un comentariu