Scoțienii de la Aberdeen și-au redus deținerea la BRD sub 5%

Știrea a fost publicată miercuri, 10 iulie 2013, 01:17 în categoria

Scoţienii de la Aberdeen şi-au redus deţinerea la BRD sub 5% Grupul scoțian Aberdeen Asset Managers Limited a raportat marți că și-a redus participația la BRD la 4,98%, de la 5,43% la finalul lunii mai. Raportarea vine după ce fondurile de investiții administrate de Aberdeen au vândut circa 3,16 milioane de acțiuni BRD (0,45%) în ultima lună și jumătate. Aberdeen, un grup de investiții mai puțin activ pe piața locală, a luat prin surprindere investitorii de pe bursa locală când a fost raportat cu un pachet de 5,43% din BRD, devenind peste noapte al doilea acționar al băncii, după grupul francez Société Générale, care are pachetul majoritar de 60%.

Raportarea de la finalul lunii mai a venit după ce scoțienii au preluat fondurile americanilor de la Artio, care au fost multă vreme cei mai mari investitori străini de pe bursa de la București. Fondurile Artio s-au confruntat cu o scădere puternică a activelor în ultimii ani și au vândut o bună parte din portofoliul deținut pe bursa de la București, până ce au fost preluate de Aberdeen. La BRD, Artio deținea un pachet de circa 2,7% din acțiuni, iar Aberdeen mai avea peste 2,5% din acțiuni prin fondurile de investiții proprii.

Aberdeen Asset Management, înregistrat în Marea Britanie și listat pe bursa de la Londra, este o companie de management de investiții cu active de 248 miliarde de euro. Acțiunile BRD continuă să fie sub presiune din cauza rezultatelor financiare slabe, care au determinat mai mulți acționari importanți să-și reducă deținerile. În ultima lună prețul a oscilat în jurul nivelului de 7,5 lei. Ieri, acțiunile au închis la 7,58 lei, în creștere cu 1,07%, iar capitalizarea băncii este de 5,28 miliarde de lei (1,19  miliarde de euro).

br {mso-data-placement:same-cell;}

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.07.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andrei Chirileasa

0 comments :

Trimiteți un comentariu