Singapore devine noua Elveția pentru bogații Asiei

Știrea a fost publicată sâmbătă, 27 iulie 2013, 19:30 în categoria

Singapore devine noua Elveţia pentru bogaţii Asiei Singapore face un pas important în încercarea de a deveni un centru global pentru administrarea averilor private, sumele gestionate în orașul stat crescând cu aproape un sfert anul trecut, nivel care îl aduce tot mai aproape de Elveția, considerată a fi un adevarat hub de administrare a banilor, scrie Financial Times.

Fondurile gestionate în Singapore au crescut anul trecut cu 22% la 1.630 miliarde de dolari de la 1.340 miliarde de dolari în anul precedent, potrivit datelor Autorității Monetare din Singapore. Pe de altă parte, în Elveția fondurile administrate anul trecut au atins un nivel de 2.900 miliarde de dolari.

Cea mai mare parte din fondurile administrare în Singapore au avut ca destinație Asia, peste 70% din acestea mergând în această direcție anul trecut, cu 10% mai mult față de anul precedent.

Hong-Kong și Singapore recuperează tot mai mult din diferență față de Elveția și Londra la nivelul fondurile administrate bazându-se mai ales pe averile noii generații de oameni de afaceri asiatici.

Încrederea investitorilor în sectorul de private banking din Elveția a scăzut tot mai mult în ultimul timp ca urmare a unor scandaluri în care au fost implicate mai multe bănci elvețiene, acuzate de complicitate la evaziune fiscală.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cătălina Butan

0 comments :

Trimiteți un comentariu