Șomajul din zona euro a crescut la 12,1% în mai, indicatorul a stagnat la nivelul Uniunii Europene

Știrea a fost publicată luni, 1 iulie 2013, 14:52 în categoria

Şomajul din zona euro a crescut la 12,1% în mai, indicatorul a stagnat la nivelul Uniunii Europene Șomajul din zona euro a crescut la 12,1% în luna mai, de la 12% în aprilie, în timp ce indicatorul a stagnat la nivelul Uniunii Europene la 10,9%, potrivit datelor anunțate luni de Eurostat.

În luna mai a anului trecut, șomajul din zona euro se plasa la 11,3%, iar în UE la 10,4%.

Numărul șomerilor din UE a crescut cu 1,324 milioane față de mai 2012, la 26,405 milioane, dintre care 19,222 milioane în zona euro.

În luna mai, numărul șomerilor a crescut cu 16.000 în UE și cu 67.000 în zona euro.

Cele mai scăzute rate ale șomajului au fost înregistrate în Austria (4,7%), Germania (5,3%) și Luxemburg (5,7%), față de niveluri alarmante în Spania (26,9%) și Grecia (26,8%).

În ceea ce privește șomajul în rândul tinerilor, principalul punct pe agenda economică a liderilor europeni, rata a crescut la 23% în UE și 23,8% în zona euro. Numărul șomerilor cu vârste de sub 25 de ani a crescut la 5,5 milioane în UE, dintre care 3,53 milioane în zona euro.

Față de luna mai a anului trecut, numărul tinerilor șomeri din UE a scăzut cu 77.000, însă a crescut cu 60.000 la nivelul zonei euro.

Cele mai scăzute rate ale șomajului în rândul tinerilor a fost înregistrate în Germania (7,6%), Austria (8,7%) și Olanda (10,6%), la polul opus sitându-se Grecia (59,2%), Spania (56,5%) și Portugalia (42,1%).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Vlad Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu