Facebook obligată la tribunal să plătească 20 de milioane de dolari pentru că a făcut abuz de opțiunea "Like"

Știrea a fost publicată marți, 27 august 2013, 20:38 în categoria

Facebook obligată la tribunal să plătească 20 de milioane de dolari pentru că a făcut abuz de opţiunea 'Like' Un judecător american a aprobat, luni, un acord potrivit căruia Facebook va trebui să plătească 20 de milioane de dolari pentru că a utilizat mențiunea "Îmi place", nume și profiluri ale utilizatorilor cu scopuri publicitare, informează AFP.

Suma va fi repartizată unor grupuri care luptă pentru protejarea vieții private pe internet, avocați și utilizatorii Facebook care au depus o plângere colectivă.

Judecătorul Richard Seebord, din San Francisco, a considerat că suma propusă, o parte din miliardele de dolari cerute de reclamanți, este totuși corectă, având în vedere că va fi dificil pentru aceștia să dovedească faptul că au suferit pierderi financiare și că mențiunile lor "Îmi place" nu înseamnă neapărat că au sprijinit publicitatea.

Potrivit judecătorului, Facebook a utilizat mențiunea "Îmi place", nume și profiluri de utilizatori în scopuri publicitare, fără a le cere permisiunea.

Aproximativ 150 de milioane de utilizatori sunt vizați, însă, potrivit judecătorului, puțini dintre aceștia au depus plângere, deci suma de 20 de milioane de dolari este suficientă pentru a rezolva acest dosar pe cale amiabilă.

Acordul prevede și ca Facebook să-și modifice regulamentul de funcționare și să ofere mai mult control utilizatorilor în ceea ce privește exploatarea potențială a datelor personale în ceea ce privește publicitatea.

Plângerea a fost depusă la începutul anului 2011, după ce Facebook a lansat programul de publicitate "Sponsored Stories".



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ana Obretin

0 comments :

Trimiteți un comentariu