Instituția a deschis în iulie 2012 o anchetă după mai multe incidente, din care unul mortal, legat de o problemă la pedala de accelerație la 730.000 de vehicule de teren Ford și Mazda, din care peste 400.000 de vehicule Ford Escape fabricate în intervalul 2001-2004.Ford a anunțat opt zile mai târziu rechemarea a 484.000 de vehicule 4X4 Escape, din care 421.700 în Statele Unite.
În acordul amiabil al Ford cu autoritățile americane se arată că este posibil ca grupul să nu fi informat la timp agenția pentru siguranță rutieră, proprietarii, cumpărătorii și concesionarii, în legătură cu posibila defecțiune.
Ford a negat într-un comunicat că ar fi încălcat vreo reglementare și a confirmat încrederea în actualul sistem de identificare și rezolvare rapidă a eventualelor probleme ale vehiculelor.
Grupul a precizat că a acceptat acordul propus de autorități pentru a evita un conflict juridic de lungă durată.
0 comments :
Trimiteți un comentariu