Oboseala fiscală, spațiul de taxare și frisoanele supraîncălziților

În urma discuției despre reforma sistemului fiscal și recitind editorialele scrise de redactorul-șef al Ziarului Financiar, dau peste opinia scrisă în 14 august 2012 (se pare ca toamna se reaprind discuțiile legate de acest subiect). Pe cât de ușor este să mărești taxele, pe atât de greu este să le scazi. Da, așa este.

Sunt câteva întrebări care ne frământă de ceva timp. Mai are România spațiu de taxare? Suferă România de oboseală fiscală? Care ar fi structura optimală procreștere a taxării în țara noastră? Poate România să treacă de la o povară fiscală mult prea ridicată pe muncă la taxe mai mari pe consum, proprietate și de mediu, adică taxe care afectează foarte puțin creșterea economică? Nu ar fi mai bine ca reducerea impozitării muncii la care țin atât de mult să se facă doar pe seama îmbunătățirii colectării și a reducerii evaziunii fiscale?

Iată câteva considerații.

România nu suferă de oboseală fiscală. Sau nu, m-am exprimat prost. Ba nu, am scris bine. România în ansamblu nu suferă de oboseală fiscală. Dovadă stau ponderea redusă a veniturilor fiscale în PIB și modificarea acestei ponderi în PIB de-a lungul perioadei 2009-2012 (

tabel 1

). Găinile care fac ouă de aur sunt afectate de povara taxelor și impozitelor. Adică suferă firmele corecte fiscal, contribuabilii serioși la bugetele publice. Creșterea sarcinii fiscale de-a lungul timpului pe contribuabilii corecți ne face să definim două sectoare duale în mediul de afaceri – unul care joacă corect și unul care joacă incorect. Cel corect este obosit fiscal, cel incorect nu are niciun stress. Trebuie umblat aici cât mai degrabă.

Există o sumedenie de studii în literatura de specialitate care consideră că o modificare a structurii taxării care ar mări potențialul de creștere economică ar presupune un transfer al presiunii fiscale dinspre taxarea muncii spre taxarea indirectă pe consum și spre reforma impozitării proprietății și a taxelor de mediu. Conform estimărilor făcute de specialiștii Comisiei Europene, România ar avea nevoie, și ar avea și de unde, să facă această schimbare de structură a taxării (

tabel 2

). În opinia mea, România nu trebuie să facă niciun transfer și nu are nevoie să crească taxe importante. Atât de mare este spațiul de manevră în aducerea de venituri la bugetul de stat prin îmbunătățirea colectării și reducerea evaziunii încât nu ne trebuie măsuri de compensare la reducerea impozitării muncii. Aici am încredere în progresele pe care noua Direcție Antifraudă le poate aduce în acest sens.

Consider că România trebuie să facă reforma sistemului fiscal gradual, inteligent, rațional și consistent cu celelalte modificări din economie. Adică este necesară viziunea. Orice modificare fantezist-populistă va da frisoane celor care sunt supraîncălziți. Da, România are nevoie de reducerea impozitării muncii și de reducerea TVA la alimentele de bază. Are nevoie de luptă împotriva evaziunii fiscale, împotriva practicilor de prețuri de transfer și împotriva muncii la negru și a contribuabililor incorecți.

Altfel, pe cât de ușor este să crești taxele, pe atât de greu (și din ce în ce mai greu) ne va fi să le scădem.

Cristian Socol este conferențiar universitar, consilier economic al premierrului Victor Ponta

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.08.2013.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristian Socol