Ministrul turismului din statul african Zimbabwe a anunțat că vrea să construiască un „Disneyland al Africii” lângă cascada Victoria,
transmite Business Insider
.
Zambia și Zimbabwe vor găzdui summit-ul de anul acesta al World Tourism Organizations organizat de ONU (reuniune la nivel mondial al organizațiilor de turism – n.red.) lângă cascada Victoria.
Walter Mzembi, ministrul de turism din Zimbabwe, a spus că bugetul parcului construit lângă Victoria Falls va fi de 300 de milioane de dolari și va avea pe lângă facilitățile pentru distracții, bănci, cazinouri și alte atracții.
Mzembi a mai declarat că s-au rezervat 1.200 de hectare de pământ lângă aeroportul internațional Victoria Falls pentru construirea unor hoteluri și centre pentru convenții.
Unele voci susțin însă că ideea ambițioasă a guvernului din Zimbabwe de a construi un parc de distracții nu este tocmai bună, având în vedere instabilitatea politică din regiune.
„Zimbabwe este o țară care se confruntă adesea cu probleme urgente pe care trebuie să le rezolve și aceasta nu poate fi o sugestie sensibilă”, a declarat Chris McIntyre, manager al unui tour operator african.
Summit-ul de turism de anul acesta va dura șase zile și va avea ca participante 155 de țări, majoritatea în curs de dezvoltare, doritoare să atragă mai mulți turiști.
Statul african Zimbabwe se confruntă cu fenomenul de hiperinflație, creșterea prețurilor atingând cote absurde. În vara anului 2008, nivelul inflației a urcat la 231.000.000%. Moneda locală, dolarul zimbabwe, care la începutul anilor 80 echivala cu un dolar american, nu mai este acceptat la plată de către niciun comerciant sănătos la cap, conform The Economist. În schimb, dolarul american este moneda de schimb în statul african. Cea mai valoroasă bancnotă emisă de Zimbabwe este cea de 100.000 de miliarde de dolari zimbabweni.
Țara în care o masă la restaurant se plătește cu o roabă de bani vrea să-și facă un parc Disneyland
Știrea a fost publicată miercuri, 28 august 2013, 15:24 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu