ASF a retras avizul de funcționare pentru 21 de brokeri de asigurări

Știrea a fost publicată marți, 17 septembrie 2013, 05:50 în categoria

ASF a retras avizul de funcţionare pentru 21 de brokeri de asigurări Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), autoritatea care a preluat supravegherea și reglementarea fostei piețe de asigurări de la fosta CSA, a sancționat 21 de brokeri de asigurări cu retragerea permanentă sau temporară a autorizației de funcționare în primele opt luni ale acestui an, după ce și anul trecut 35 de intermediari în asigurări au ieșit temporar sau definitiv din piață.

Mulți brokeri au fost sancționați pentru că nu au pus la dispoziția ASF documentele financiare și contabile solicitate sau fiindcă au încălcat reglementările privind vânzarea de polițe de asigurare. ASF a decis încetarea activității anumitor brokeri de asigurare inclusiv la cererea acestora. Sute de companii au dispărut din piață în perioada crizei, în timp ce altele noi au fost înființate.

Pe piața de brokeraj în asigurări activează peste 500 de brokeri de asigurare, care au ajuns să intermedieze aproape jumătate, circa un miliard de lei (215 mil. euro), din primele brute subscrise în primul trimestru al anului.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.09.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anelis Baciu

0 comments :

Trimiteți un comentariu