Bursa de la București a crescut ieri cu 0,14% (indicele BET-C), într-o piață unde acțiunile OMV Petrom (SNP) și Banca Comercială Carpatica (BCC) au scăzut cu peste 1% și au pierdut o parte din câștigurile înregistrate luni.La finalul ședinței de marți, titlurile OMV Petrom erau în scădere cu 1,03%, la 0,4435 lei, iar titlurile Băncii Carpatica erau cotate la 0,0676 lei, preț cu 1,31% sub închiderea de luni. Acțiunile OMV Petrom au avut cel mai mare rulaj din piață, de peste 4,3 milioane de lei. Tranzacțiile cu titlurile băncii au cumulat 458.000 de lei.
În ședința de luni, acțiunile OMV Petrom au urcat cu 4,21%, iar titlurile Băncii Carpatica au urcat cu 7,54%.
„Cred că acțiunile OMV Petrom beneficiază atât de impactul intrării în componența indicelui STTOX EU Enlarged 15, cât și de banii rămași disponibili după oferta Nuclearelectrica. Sigur că există și momente în care presiunea la cumpărare slăbește puțin și atunci unii investitori, pentru a nu risca, își marchează o parte din profituri. Pe de altă parte, în cazul titlurilor Carpatica, cred că era și este de așteptat să vedem o volatilitate ridicată având în vedere că în zilele anterioare creșterea nu a fost determinată de o analiză fundamentală. Cred că acțiunile băncii sunt vizate acum de mai mulți investitori cu un apetit ridicat pentru risc, pentru că volumele de tranzacționare sunt în creștere“, a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction.
Fonduri de investiții administrate de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, au reînceput, săptămâna trecută, să cumpere acțiuni OMV Petrom. Fondurile au cumpărat în ultimele trei ședințe acțiuni OMV Petrom în valoare cumulată de aproape 4,2 milioane de lei. Volumul de acțiuni cumpărate de aceste fonduri reprezintă aproape o treime din titlurile OMV Petrom tranzacționate în ultimele trei ședințe.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a încheiat ședința de marți în scădere cu 0,25%, iar indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 0,3%.
Acțiunile Fondului Proprietatea au încheiat ședința în creștere cu 0,14%, la prețul de 0,723 lei, continuând să rămână aproape de noul maxim istoric, de 0,727 lei, atins atât luni, cât și în prima parte a zilei de marți.
Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 19,7 milioane de lei (4,4 milioane de lei), sumă cu 50% peste rulajul de luni, de 13,1 milioane de lei (2,9 milioane de euro).
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.09.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu