Stagnare pe piața muncii: angajatorii nu mai anunță noi recrutări până la finalul acestui an și anticipează un început de 2014 mai rău

Știrea a fost publicată miercuri, 11 septembrie 2013, 02:56 în categoria

Stagnare pe piaţa muncii: angajatorii nu mai anunţă noi recrutări până la finalul acestui an şi anticipează un început de 2014 mai rău Un procent de 12% dintre angajatorii de pe plan local spun că până la finalul acestui an nu mai au de gând să își crească efectivul de personal, procentul fiind similar cu cel al companiilor care în următoarele trei luni își vor reduce organigramele.

În același timp, 74% dintre angajatori rămân rezervați și susțin că în perioada octombrie-decembrie nu vor face recrutări, dar nici nu au în plan restructurări de personal, arată cel mai recent studiu al ManpowerGroup România, una dintre cele mai mari firme de recrutare și muncă temporară de pe piața locală.

„Rezultatul studiului pentru acest trimestru nu este foarte surprinzător, știind că mediul economic rămâne incert și nivelul investițiilor străine în România a scăzut în 2013 comparativ cu anii trecuți. Pericolul major pentru piața muncii rămâne însă orizontul pe termen mediu și lung. Aceiași factori cunoscuți deja de câțiva ani fac din piața muncii locale o bombă cu ceas – emigrația, sporul natural negativ, îmbătrânirea accelerată a populației, raportul angajați-pensionari, subfinanțarea învățământului și, mai nou, șomajul în rândul tinerilor“, este de părere Valentin Petrof, country manager al ManpowerGroup România, companie cu afaceri de peste 37 milioane de euro în 2012 (în creștere cu 40% față de anul anterior).

Studiul realizat de Manpower în perioada 18 - 31 iulie 2013, pe un eșantion de 625 de angajatori de pe piața locală, folosește drept indicator pentru stabilirea oportunităților de angajare previziunea netă - calculată ca diferență între procentul de companii care anticipează o creștere a volumului total de angajări și procentul de companii care prevăd o scădere a numărului de angajați în fiecare trimestru al anului. Prin urmare, pentru perioada octombrie – decembrie a acestui an, previziunea netă de angajare de pe plan local este de 0%.

Dintr-un total de zece sectoare de activitate analizate de Manpower, patru anunță creșteri de personal cuprinse între 4% și 15% pentru finalul anului, cele mai multe angajări fiind așteptate în industria prelu­cră­toare. Perspectivele de angajare în domeniile de activitate care anunță recrutări rămân însă la nivelul celor din trimestrul trecut sau chiar înregistrează scă­deri. Astfel, previziunea netă din industria prelucră­toare rămâne similară celei din perioada iulie - septembrie (Ă15%), în timp ce în administrația publică și servicii sociale aceasta scade cu 8%, până la Ă4%.

„Observăm o reticență a angajatorilor față de recrutare, atitudine caracteristică lipsei de siguranță pe care o simt aceștia față de climatul economic. Pe de-o parte, cifrele indică faptul că cei care își caută un loc de muncă în anumite industrii pot întâmpina dificultăți în ceea ce privește oferta de joburi, însă în ciuda planurilor de angajare relativ negative, vedem că trei sferturi dintre angajatori intenționează să își mențină efectivele de personal. Acest lucru poate indica faptul că piața muncii din România a atins un nivel de stabilitate“, a mai spus Valentin Petrof.

Pe de altă parte, cele mai pesimiste previziuni vizavi de forța de muncă vin din turism (hoteluri și restaurante), unde angajatorii anticipează o reducere semnificativă a personalului cu o previziune netă de -15%. De asemenea, previziuni nete de angajare în termeni negativi (de -10%) au  și angajatorii din construcții și energie electrică, gaze și apă.

Sectorul de transport, depozitare și comunicații este singurul care până la finalul  anului nu mai anunță nici o schimbare din punctul de vedere al forței de muncă, previziunea netă de angajare fiind de 0%.

„Din punctul nostru de vedere, următoarele trei luni vor aduce și mai multe angajări, ca urmare a perioadei de sărbători și a promoțiilor pe care le anunță unii retaileri (în special în online, de unde am avut întotdeauna creșteri). Până la finalul anului cred că vom crește numărul de angajați cu 1 - 3%, deja am mai cumpărat mașini și avem nevoie de șoferi. Sigur că în ultimele luni am avut și clienți din zone care au suferit (construcții, imobiliare) și unde am înregistrat scăderi, dar și altele care au compensat sau chiar au depășit pierderile“, a spus Adrian Mihai, unul dintre acționarii firmei de curierat FAN Courirer, cu afaceri de 55 de milioane de euro anul trecut și peste 1.000 de angajați. El precizează însă că începutul anului viitor este incert, având în vedere că în perioada ianuarie - martie afacerile scad, ca urmare a cererii reduse din partea clienților.

La nivel național, cele mai multe angajări sunt anunțate de companiile din Vestul țării, previziunea netă pentru această zonă fiind de Ă12%. Pe de altă parte, în Sud-Vestul României se așteaptă o scădere a forței de muncă de 10%.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.09.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu